Psihologul Walter Michel a făcut acest test în cadrul unei grădiniţe, în anii 60, pentru a testa importanţa autocontrolului emoţional. Copilaşii prezenţi la acest test aveau între 4 şi 5 anişori. Desfăşurarea testului probabil este foarte cunoscută, însă o voi scrie, pe scurt:

Copiilor li s-a pus pe masă o prăjitură şi li s-a spus că dacă au rabdare până se întoarce examinatorul, în 20 de minute, o vor primi pe a doua. Dacă nu, sunt rugaţi să sune dintr-un clopoţel şi, la întoarcerea examinatorului, vor putea mânca prăjitura de pe masă.

Adică: ai răbdare mai mult timp, primeşti mai mult!

Aceşti copii au fost monitorizaţi pe o perioadă de aproximativ 18 ani şi s-a descoperit că la vârsta adultă, cei care nu au avut răbdare au experiementat eşecuri repetate, din cauza incapacităţii lor de a face faţă frustrărilor, incapacităţii de a amâna răsplata. Adulţi care au cedat în faţa vicisitudinilor vieţii şi care nu puteau să ducă la bun sfârşit o sarcină, dacă apăreau probleme pe parcurs. Nehotărâţi, fără putere de a persevera.

În schimb, cei care au avut răbdare, s-au dovedit a fi adulţi responsabili, perseverenţi şi echilibraţi emoţional, care nu cedau în faţa greutăţilor, ci, prin consecvenţă, căutau soluţii la problemele care apăreau în viaţa lor.

Cunoaşteţi pe cineva, în grupul sau familia dvs., care face parte dintr-o tabără? Dar din cealaltă?

Cu siguranţă toţi părinţii doresc binele copiilor lor. Fiecare părinte îşi imaginează copilul pe un covor roşu, pe un podium de pe care să coboare cu medalia la gât, în ropotele de aplauze ale tuturor. Fiecare părinte doreşte pentru copilul lui o viaţă lipsită de griji, fără dureri şi bariere.

Spunea însă cândva, un psihoterapeut drag mie, Dan Lebsack  că „Realitatea vieţii este aceasta: Ori eşti într-o încercare, ori te îndrepți spre una!

Ceea ce avem noi, ca adulţi, de făcut, este să ne învăţăm copiii să facă faţă acestor încercări, căci într-o zi, noi nu vom mai fi, să le rezolvăm problemele!

Un lucru foarte important pe care trebuie să îl reţinem este că autocontrolul este educabil! Un copil cu un autontrol redus poate învăţa să gestioneze cele mai grele situaţii limită, dacă este învăţat CUM să o facă.

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

Iată câteva CUM-uri de folosit pentru a-i învăţa pe copii autocontrolul emoţional:

 

  • Învăţaţi-l pe copil de la câteva luni să amâne recompensa! Poate suna traumatic şi nedrept, însă, cu cât începem învăţarea mai devreme, cu atât copilul va fi mai capabil să facă faţă frustrărilor în viaţă. Folosiţi jocuri pentru a-l învăţa, nu privarea de hrană sau somn: Ăi arătaţi o păpuşică, i-o daţi când întinde mânuţa spre ea, apoi repetaţi jocul, crescând timpul între cerinţa copilului şi primirea ei. Joaca îl va determina pe copil să nu simtă atât de puternic privarea de recompensă, şi îl va ajuta să înţeleagă faptul că O VA PRIMI, chiar dacă pentru asta va trebui să aştepte puţin (mai mult!) 🙂
  • Învăţaţi copilul să se îmbrace, să se încalţe şi să mănânce singur, cât mai repede cu putinţă! Replica: „Are el timp să înveţe, când mai creşte, acum eu mă grăbesc să ajung la serviciu, nu pot sta după el!”, are următoarele consecinţe: copilul învaţă că poate cineva rezolva în locul lui, motiv pentru care nu va depunde nici un efort, va învăţa că el nu are respinsabilităţi, are decât drepturi, ceea ce va duce la răzvrătire, la adolescenţă, căci nu va înţelege schimbarea dvs. De atitudine: „Până acum nu m-au pus la nimic, acum vor să-mi găsesc job de vacanţă!”
  • Învăţaţi copilul valoarea banilor! Cunoaştem cu toţii părinţi care, din dragoste pentru proprii copii, le cumpără acestora orice doresc, aşteptând ca aceştia să crească frumos şi să fie mereu ferciiţi. Problema nu este acum, şi atunci, atunci când mami şi tati nu vor mai fi, sau vor fi bolnavi sau nu vor mai avea ca acum. E poate tragic să vorbesc despre ce ar putea deveni părinţii care le oferă copiilor orice, însă în viaţă, nu uitaţi: dacă nu suntem într-o încercare, vom fi! Nu neapărat financiară, dar dacă al nostru copil este obişnuit că nimic nu costă, totul e gratuit, va plăti cu propria durere zbaterile noastre de a fi părinţi perfecţi pentru ei! Daţi-i de mic banii în mânuţă, să cumpere, învăţaţi-l să ţină o puşculiţă unde să strângă bănuţii, şi când strânge o anumită sumă, îşi va putea cumpăra x sau y!
  • Învăţaţi copilul să-şi aştepte rândul! Vedem cu toţii cozile de la tobogane sau leagăne, în parc:). Este primul contact al copilului, poate, cu aşteptarea în afara casei. Cu cât aveţi mai multe reguli de aşteptare acasă, cu atât mai uşor va fi pentru copil să demonstreze această abilitate la locul de joacă şi mai târziu, la şcoală şi în societate.

În casă, o idee de joc este: ne jucăm v-aţi ascunselea. Întâi eu mă ascund, apoi tu. Rândul meu, rândul tău!

  • Învăţaţi copilul să îşi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni! Dacă a spart o cană, lăudaţi-l pentru că v-a recunoscut că el a fost cel care a spart-o, şi spuneţi-i că îl iubiţi foarte mult, chiar dacă face greşeli. Apoi învăţaţi-l CUM să gestioneze situaţiile de acest gen în viitor.
  • Învăţaţi-l să îşi recunoască propriile merite şi succese! De exemplu, dacă vine acasă cu un desen de la grădiniţă, spuneţi-i cât de mândru trebuie să fie de reuşita lui şi întrebaţi-l cum se simte pentru succesul lui. Încurajaţi-l să verbalizeze fiecare emoţie pe care o trăieşte. Copiiii au nevoie să ştie că a fi mândru de succesul tău nu este o greşală sau egoism, ci un motiv de bucurie, care va duce la alt succes, pe viitor!

 

La toate acestea, am de adăugat:

  1. TU EŞTI MODELUL PROPRIULUI COPIL! ACESTA ÎNVAŢĂ PRIN IMITAŢIE, DECI FĂ ÎNTOTDEAUNA CEEA CE DOREŞTI SĂ-L ÎNVEŢI! Nu ne aşteptăm ca el să înveţe să traverseze strada regulamentar, dacă noi nu aşteptăm niciodată verdele semaforului!
  2. LAUDĂ-ŢI copilul de fiecare dată când încearcă aceste comportamente, apoi, când reuşeşte singur, faceţi un adevărat party! 🙂 copilul trebuie să vadă că ceea ce face este foarte bine primit şi de alţi oameni!
[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!