Cum să fii o mamă şi o soţie care să lase în urma paşilor ei simplitate. Dragoste şi credinţă

Astazi, dragii mei, este despre mamici, Dumnezeu si iubirea vietii tale. Am ales-o pentru acest interviu pe Jessica Armstrong, o mama si o sotie de la care eu invat clipa de clipa despre smerenie, blandete si har. Azi impartasesc cu voi binecuvantarea de a o avea ca model.

Bună Jessica ! Mulțumesc că ai accept invitația de a vorbi despre feminitate și maternitate. Te rog, spune-ne de la început cine ești tu și ce faci în România?

Jessica: Bună Monica! Numele meu este Jessica Armstrong, iar soțul meu și cu mine suntem misionari americani care lucram cu biserica baptista din Bucureşti. Soțul meu predă la Institutul Baptist din București. Locuim aici de 4 ani si jumatate. În Octombrie 2016 , am adus pe lume o fetiță, pe nume Sara.

Cu ce te ocupai în America înainte de a veni aici?

J: Înainte să vin în Romănia, am lucrat ca profesoară de matematică la liceu timp de 5 ani.

Deci ai lasat America pentru un bărbat? Te întreb asta pentru că  pentru multe femei, sacrificarea familiei ei, a jobului și prietenilor,  traversarea oceanului , începerea unei noi vieţi, total dependente de soțul ei, nu este o decizie ușoară.

J:  Ei bine, nu s-a întamplat chiar așa… Predam matematica la liceu în Raleigh, Corolina de Nord și mă gândeam că o să continuu să predau până mă voi pensiona. Într-o zi, un prieten de-al meu de la biserică, m-a invitat în oraș. Am fost șocată și nu știam ce să fac pentru că știam că Cameron voia să devină misior  și eu nu. O prietenă m-a convins să-i dau o șansă. Eram în conflict pentru ca am fost singură mult timp, și o parte din mine  voia să fie într-o relație de curtare, însă nu am vrut să încep o relație care nu avea  viitor.

M-am rugat foarte mult lui Dumnezeu sa-mi dea înțelepciune. Am simtit o pace continua în suflet când am decis să pășesc mai departe cu Cameron. Prietenii mei de asemenea s-au rugat pentru mine și am simtit că e un lucru bun.

Chiar dacă am simțit că Dumnezeu voia să fiu cu Cameron, eram însă nesigură în ce priveşte mutarea peste ocean. Am vrut să merg în misiune acolo ca să văd cum o să fie, însă din cauză că eram profesoară, noi am început relația în Octombrie, şi nu mai aveam vacanță până anul viitor în vară, nu s-a putut.

Un prieten ne-a sugerat să facem o excursie în vacanța de iarnă. Am ajuns în România în anul 2010 de Crăciun și am stat la niște prieteni misionari pe care Cameron îi știa. Chiar am avut un timp minunat. M-am simțit confortabil, chiar dacă limba era diferită. Îmi aduc aminte că stăteam într-o casă în afara orașului Oradea şi, luând masa de prânz după biserică, am văzut un bărbat care tachina un copilaş.

Parcăeram acasă la bunica mea:)  Atunci a fost clipa când am simțit ca pot trăi aici. Ne-am logodit în Ianuarie și căsătorit în Iulie 2011. Organizația cu care voiam să lucrăm cerea ca tinerii căsătoriți să aştepte un an înainte să se  mute peste ocean. Astfel încât stresul să nu fie prea mare în căsnicie şi să cauzeze probleme.

Am locuit astfel, în primul nostru an de căsătorie, în Carolina de Nord, și am început procesul de aplicare pentru a devein misionari.

Prima dată am aplicat pentru 2 ani de zile cu contract temporar, astfel încat puteam incerca fără a sta pe termen lung. Am realizat că eram fericită să trăiesc în România, deși unele lucruri erau grele (învățarea unei limbi noi, locuirea intr-un oraș mare). După terminare contractului am aplicat pentru un altul pe termen lung în România.

Am luat decizia în urma rugăciunilor îndelungate. Deci puteam să aleg  să nu urmez această cale. Fiind profesoară de matematica, un moment de revelație l-am avut când am discutat cu unul din colegi, un profesor de geometrie. El mi-a zis “Este logic. Dacă ești chemată să fii cu Cameron, și Cameron este chemat să mearga in India, atunci eşti chemată de asemenea să mergi în India!” (La acea vreme Cameron căuta să fie misionar în India, insă bineinteles, am ajuns în Romănia.)

Acea simplă logică mi-a vorbit. Ca şi cuplu misionar, suntem amândoi “în misiune” :). Nu doar m-am căsătorit cu un misionar, dar îl şi urmez în altă țară. Amândoi avem responsabilităţi și aşteptări. Amândoi completăm rapoarte lunare și vorbim cu supraveghetorii  despre progresul nostru. Deci, nu este vorba numai despre jobul lui Cameron, este vorba şi despre mine, cea care şi l-a schimbat pe al ei -de la profesoară de matematica la a fi misionar. Nu mă simt ca sunt dependentă de Cameron, ci mai degraba, considercă  suntem o echipă care lucrează împreună.

 

“Şi dacă mariajul nu este despre a ne face pe noi fericiţi, ci despre a ne sfinţi?”

 

Hai să vorbim acum despre feminitate, pentru că am aflat ce înseamnă a trăi după voia lui Dumnezeu, ca femeie care se visa o viaţă profesoară… Ce înseamnă, din punctual tau de vedere, să fii feminină? Este vorba despre felul cum arătăm, despre jobul nostru, sau implică altceva această feminitate?

J: Dumnezeu a creat atat femeia cât şi bărbatul după asemănarea Lui,  asadar cred ca feminitatea e în parte o reflexie a caracterului divin. Femeile sunt frumoase, însă nu doar in sensul fizic. Suntem frumoase deoarece aşa ne-a creat Dumnezeu, suntem sensibile şi vulnerabile şi totuşi extrem de puternice. Suntem tandre. Asta e parte din frumuseţea noastră. Naştem şi creştem copii, indiferent că aceştia ne sunt sânge din sângele nostru sau că ne ingrijim de cei care ne înconjoară. Ne pasa de nevoile celorlalalţi.

Ce ar trebui să stie fetele tinere care nu sunt căsătorite,  despre a fi soţie? Este greu, este un coşmar sau o binecuvântare? La ce ar trebui să se aştepte?

Jessica: În primul rand , ar trebui să ştie că o căsătorie nu o să le împlinească, daca ele se simt goale pe dinăuntru cât timp sunt singure. Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi cu o nevoie dupa El, și chiar dacă noi o să dorim să umplem acel gol cu un bărbat, haine, un job fain, etc, numai Dumnezeu ne poate umple acel gol cu adevărat, și numai El ne poate întregi.

O carte pe care am citit-o impreună înainte să ne căsătorim  se numea “Şi dacă mariajul nu este despre a ne face pe noi fericiţi, ci despre a ne sfinţi?” Căsătoria este cu adevarat o bucurie, însă de asemenea o să  scoată la suprafață egoismul tău pe măsura ce înveţi să iubeşti cealaltă persoană. Nu este vorba  despre a da fiecare 50%,  ci despre a da fiecare 100% celalaltei persoane.

Noi nu impărţim treburile casnice- sunt lucruri pe care o persoana le face, însă de asemenea cealaltă persoana e acolo sa ajute. Suntem o echipa. Sper ca răspunsul meu iniţial să nu vă fi făcut să credeţi că mariajul este un lucru negativ, pentru ca nu este asa.

Cameron este o binecuvântare pentru mine, şi sper ca el să zică acelaşi luvru despre mine. 🙂 În căsnicie este e o iubire profundă, și sunt mulțumitoare ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu Cameron. Pentru femeile/fetele singure, spun să aștepte bărbatul care le respectă şi le prețuiește.

Pentru femeile creştine singure, aş vrea să adaug: să aşteptaţi un barbat care Îl iubeşte mai mult pe Dumnezeu decât pe voi. Chiar și daca nu vă căsătorţi, nu sunteţi mai puţin valoroase decât cele căsătorite. Dumnezeu vă iubeşte foarte mult.

Care este secretul unei căsnici fericite? 🙂 În 3, în 5, în câţi paşi?

Jess: Orice cuplu trebuie să-L pună pe Dumnezeu pe primul loc întotdeauna. Rugați-vă împreună. Rugaţi-vă unul pentru altu. Într-un mod mai general, fiecare dintre partenerii de cuplu trebuie să-l pună pe celălalt deasupra sa. Persoana cealalată întotdeauna e mai importantă.

Nu căuta ca lucrurile să fie corecte, ci mai degreabă caută să-i slujeşti şi să o/îl iubeşti. Dacă amândoi faceţi asta, o să invaţaţi să fiţi devotaţi unul altuia.

De asemenea, pentru cele care au copii, spun că ar trebui să-şi pună soţul înaintea copilului, pentru că  acesta o să beneficieze mult dacă voi aveţi o căsnicie sănătoasă. sigur că trebuie să aveţi grijă să împliniţi nevoile copilului, dar să nu vă neglijaţi unul pe altul.

 

VORBEŞTE-I COPILULUI CA ŞI CÂND AR FI DEJA MARE 

 

Şi acum, cum rămâne cu  maternitatea? Cum este pentru tine?

Jess: Cu siguranță că este o nouă aventură. Cred că cel mai greu lucru este epuizarea constantă. Însă după ce mă uit la zămbetul Sarei, mă umplu cu o fericire pe care nu pot să o descriu, și mă motivează să merg mai departe. Câteodată nu-mi vine să cred că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu miracolul nostru mic. De multe ori mă simt insuficientă, cred că nu fac lucrurile bine, însa văd cum ea se uita la mine și mă iubește așa cum sunt. E aşa înduioșător…

În Romania, amândoi sunteţi fără familile voastre. Nu o ai pe bunica Sarei să te ajute la creşterea ei. Cum te descurci cu rolul de mamă, având în vedere că nu ai nici dădaca?

Jess: În America, nu este obișnuit ca bunicile  să  ajute la creşterea nepoţilor, pentru mine e neobişnuit să locuiască lângă/cu mine  pentru a avea grijă de nepoată. Cred că este un obicei grozav și admir foarte mult apropierea familiilor românești, dar nu simt că nu mă descurc în lipsa acestui ajutor.

Datorită naturii jobului nostru, Cameron mă poate ajuta adesea când este acasă. De obicei completăm hârtii şi ne intâlnim cu oameni, nu este ca şi cum el are un job de birou, de la 9am-5pm. De asemenea, avem prieteni care ne pot ajuta cu Sara când avem nevoie să ieşim în oraş sau vrem să ieşim la o întâlnire.

Este o idee greşită să te întorci la job înainte ca al tău copil să împlinească 2 ani? Ar înlocui dădacele mamele?

Jess: Când eram profesoară, mă gândeam că o să mă întorc la serviciu după naşterea copilului, pentru că statul acasă toată ziua mă va enerva. În America, concediul de materniate este de 6 săptămâni și după această perioadă te întorci la muncă. Dacă vrei să stai acasă, trebuie să renunţi la jobul tău și nu primeşti niciun salariu.

N-aș judeca pe cineva care ar vrea să se întoarcă la muncă și să angajeze o dădacă, și nu aș judeca pe cineva care vrea să stea acasă şi sa aibă grijă de copilul său. Este o alegere pentru femeia şi familia ei, şi sunt mulţi factori care trebuie luaţi in considerare.

Oare ar înnebuni acasă cu copilul toată ziua? Oare se simte stânjeenită lăsându-şi copilul să fie crescut de altă persoană? S-ar simţi goală fără job? Sunt ei într-o stare financiară buna pentru ca ea să rămână acasă?

Ce ar trebui să facă o mamă cu copilul ei toată ziua? Este important să vorbeşti cu copiii, chiar şi când ei sunt mici? Cred că este foarte important ca cititoarele mele să afle detalii şi de la o mamă, nu numai de la mine, ca specialist, sau de la colegi ai mei, psihoterapeutţi.

Jess: Înainte să o am pe Sara, nu aş fi ştiut să îţi răspund la acestă întrebare. Noi incercăm să avem o rutină, chiar daca este dificil sa avem un program. Când Sara se trezeste, îi schimbam pampersul, o hranim, şi ne jucam cu ea până la urmatorul pui de somn.

Am citit o carte care se numeste “Secretele soaptelor unui bebelus” care pledează pentru metoda “UȘOARĂ”: Mâncare, Activitate, Somn și Timpul cu tine. De asemenea, autoarea încurajează tratarea copilului ca o persoană, vorbind cu ea și spunându-i ce faceți.

Noi o întrebam pe Sara daca a avut un somn linistit. Îi spunem ca e minunat sa ai pampers uscat si curat. Îi spunem despre fellul cum o imbracam. Chiar daca pare ca e foarte mică sa ne inteleaga, noi continuam sa vorbim cu ea ca sa poata invata. Denumim părțile corpului pe măsură ce le spălăm în timpul băii, astfel încât să poată învăța cum sunt numite.”Mami o sa-ti spele gatul. Iti spalam mainile . Este timpul sa-ti spalam burta si buricul. Iti spalam picioarele pana la talpi. etc”

Îi ajuta sa se simtă siguri pe sine când stiu la ce sa se astepte. Folosim aceeasi rutina si incercam sa folosim aceleasi cuvinte ca ea sa le poata invata. Poate suna plictisitor , insa nu se simte asa pentru ca ea e fericita. În timpul perioadei de joc, stă o perioadă de burtă, citim cărți, ne jucăm cu animale de plus și se joacă singura în mica jungla.  Ea are tendința de a lua scurte perioade de somn, de aceea este dificil de a avea un program exact, dar avem un timp de culcare obișnuit.

Înainte de culcare îi facem baie, o înfășurăm intr-o pătură, îi dam o sticla de lapte, îi citim o poveste din Biblie, îi cântam în dormitor și o punem în pătuț împreună cu suzeta. O ajuta pentru ca stie la ce sa se astepte.

Am scris recent un articol despre niste studii care dovedesc că spiritualitatea e in genele noastre. Ce crezi despre asta? Este important sa ne învatam copilul despre Dumnezeu și viața spirituală, și  de ce?

Jess: Trebuie sa recunosc ca nu am citit articolul respectiv, pentru ca e dificil pentru mine să citesc articole lungi în limba romana. În orice caz, cu siguranta cred ca este important sa-ti inveti copilul despre Dumnezeu. Cum am zis mai sus, noi ii citim o poveste din Biblie Sarei înainte de culcare.

Însa asta nu e tot ce facem. O includem și pe ea cand ne rugam. Este dificil uneori pentru ca ea nu intelege înca și îți poate distrage atentia însa noi vrem sa o invam cum sa se roage.  Dorim ca ea să stie ca rugaciunea este importanta.

Sara ne vede citind Biblia, chiar daca ea nu stie inca ce este. Daca nu acum, atunci cand? Când este destul de mare? Dorim sa incepem de pe acum, astfel ca ea sa nu fie socata cand o sa o luam de la timpul de joaca la ceva care va parea plictisitor pentru ea cand nu intelege. Asa cum o învatam despre cum se îmbracă, și despre parţile corpului, dorim sa o invatam despre viata spirituala.  O luam cu noi la biserica pentru a ne inchina lui Dumnezeu ca familie.

Mulţumesc, Jess, pentru timpul tău, pentru dragostea şi dăruirea pe care ne-o oferi tuturor tinerelor din Biserica creştină bapristă AGAPIA! 

Dragi părinti , sper ca acest interviu sa vă ajute atât în a intelege importanta iubirii partenerului, cât și in a petrece timp de calitate  cu copilul dumneavoastră.

Cat pentru femeile/fetele singure, sper ca Jessica să fi fpst şi pentru voi binecuvântarea care a fost şi pentru mine în ultimele luni. Sper că v-a ajutat să intelegeţi că singura metodă de a-ţi alege partenerul de viata este prin rugăciuni aduse lui Dumnezeu, prin care să ceri  înţelepciune şi răbdare.

Traducere text: Adelina Laurenţia