Am acceptat azi provocarea mamei lui Matei 🙂 de a scrie despre mine lucruri mai puţin cunoscute pentru că cred cu tărie că este mare nevoie ca femeile să ştie că şi terapeuţii sunt oameni. Că suntem şi noi trişti, dezamăgiţi, plânşi, trădaţi, iubiţi şi neiubiţi, abuzaţi sau părăsiţi.

 

De ce am vut să dezvălui partea nevăzută a femeii care sunt dincolo de meseria mea?

 

Pentru că foarte multe femei şi mame ale copiilor cu care lucrez mă întreabă adesea:

• Monica, tu eşti vreodată supărată?

Mereu am zâmbit ca răspuns. L-am completat cu:

“Da. Chiar durerile au fost cele care m-au transformat în cine sunt azi.”

Şi multora nu le vine să creadă. Am scris AICI un articol despre viaţa unui terapeut, dar azi îl completez cu adevăruri concrete din viaţa căreia îi mulţumesc pentru fiecare rană şi fiecare frică.

Am lansat campania #NuEştiSingurPeLume pentru a dovedi tuturor femeilor care trăiesc în lanţuri azi, că se poate trăi şi după abuz, că ne putem folosi experienţele traumatice spre a-i ajuta pe alţii să trăiască frumos ceea ce le-a fost dat să trăiască şi nu au ajuns s-o facă, pentru că au ales greşit. Nu din prostie, cum auzim des, ci din cauza unor traume nevindecate.

Iar azi vreau să dau mai departe leapşa către psihoterapeut  Raluca Tiţă , tocmai pentru că este important ca orice femeie să înţeleagă că noi nu suntem supereroi, ci oameni ca şi ele, care au supravieţuit abuzurilor de orice fel sau am iubit şi au suferit, dar ne-am ridicat şi am mers mai departe. Nu pentru că suntem mai deştepţi sau mai tari, ci pentru că există har pentru fiecare dintre noi.

 

20 de lucruri pe care nu le ştiaţi despre mine

 

1. Primii fluturași în stomac i-am avut la 4 ani. 🙂 Îl chema Răzvan și nu-mi aduc aminte cum arăta atunci. Știu doar că avea ochi superbi, care azi îmi dau senzația că au văzut cele mai frumoase rânduri din cele mai frumoase cărți. Și mai știu că îl visam mereu și inima îmi bătea cu putere când îi auzeam numele.

2. Galbenul este culoarea inimii mele. Am visat toată viața la o căsuță mică, albă, cu balcon de lemn și multe flori galbene. O căsuță în care să am 2 fotolii la fel se galbene la propria mea copilărie. Adică tăcută și cu miros de cea mai bună bunică din lume.Nu am încă o casă pe pământ:), cum spun eu mereu, ci un apartament mic de tot, invers proporțional cu visul meu de a salva femeile din dezastrul propriilor lanțuri. Un apartament în care urmează să apară cele 2 fotolii. 🙂 Vă arăt poze imediat ce pun ultima piesă puzzle-ului unuia din visele din marele Vis.

 

3.Când eram micuță îmi doream să fiu învățătoare. Am fost apoi convinsă, până la finalul clasei a douăsprezecea, că voi fi profesor de limba română.

Iubirea pentru limba română s-a născut din cea mai frumoasă relație ce poate exista între un elev și un profesor: cea dintre mine și doamna Liana Poenaru, pe care am înțeles-o fără să-mi fi povestit vreodată ceva despre propria sa viață.

4. Ador eşarfele, pentru că prima mea învățătoare, Afronie Grigoreta, le purta cu mândrie și smerenie. Eşarfa a devenit pentru mine un semn de respect față de propria persoană. Doamna învățătoare a fost de altfel şi primul meu reper în viață.

5. În copilărie am primit de la moașa mea un bebeluș, Tinel, care mi-a devenit copil pentru toată viața. Lacrimez și azi când îmi amintesc de el, dar nu mai știu unde este. Îi făcusem certificat de naștere și îl botezasem Alexandru Emanuel Popa. Alexandru pentru că aveam un coleg foarte inteligent pe care îl admiram mult, şi aşa îmi doream să fie şi copilul meu, Emanuel pentru că am aflat de la profesorul de religie că înseamna DUMNEZEU ESTE CU NOI, şi mi-am dorit să Îl mereu pe Dumnezeu cu mine, şi altfel decât printr-o relaţie personală cu El.

Am fost convinsă până de curând că acesta va fi numele soțului meu. 🙂 Nu e încă târziu să devină realitate, dar până atunci, când mă simt singură, mă strâng în mine însămi și, cu gândul la bebelușul cel mai frumos din lume, visez la ziua în care nu va mai fi durere în lume…

6. În clasa a șasea am fost pedepsită de părinți mei pentru că am mers acasă la colegul meu de clasă, care era “pocăit”, și am cântat cele mai frumoase cântecele din copilăria mea. Ai mei credeau că pocăiţii îți iau organele și sângele și le vând :), deci m-au pedepsit de teama de a nu fi apoi traficată de “pocăiţi” 🙂

7. În şcoala generală învățam pe rupte pentru că iubeam cartea, cum zicea mamaie. Îmi plăcea să cunosc mereu şi mereu alte lucruri noi şi să îmi pun şcoala mea mică pe harta României. Am încă visul ăsta pentru care am promis că voi lupta până îl împlinesc: să ţin câteva workshopuri acolo pentru copiii, părinţii şi profesorii care au nevoie să ştie că sunt singurii care pot face ca viaţa lor să fie scrisă pe harta lui Dumnezeu.

8. Îi port un mare respect profesorului de fizică din generală, domnul Pleşoianu Viorel, care îmi dădea note mici, (pentru că nu înțelegeam și nu cred că aș înțelege-o vreodată) dar mereu corecte.

Îi voi reține toată viața replica-i celebră:

–Ieși la tablă, iepuraș!

Și nu voi uita niciodată că mi-a spus, la finalul clasei a opta:

– Ai talent la scris, să nu renunți!

9. Am trăit cea mai frumoasă poveste de dragoste platonică din câte pot exista în lume:), cu un băiat pe care nu-l văzusem niciodată, dar cu care îmi scriam scrisori. Era la liceul militar în Alba Iulia, iar eu în clasa a opta.  Odată, a uitat să-mi scrie adresa pe plic, scrisese numai numele oraşuşui, 🙂 și poștașul mi-a adus-o pentru că deja îi cunoștea scrisul.

10. M-am văzut cu iubirea-mi platonică după 7 ani, imediat după ce am ieșit din relaţia abuzivă despre care am vorbit aici. A fost cea mai de nedescris poveste din viața mea, care însă nu a devenit niciodată reală, și el a fost singurul om care a avut o încredere oarbă în talentul meu de a-mi transforma durerea în cuvinte. Și cuvintele în vindecare.

Apoi, omul al cărui nume mi-a apărut în vis când, cu trupul plin de vânătăi, am vrut să renunț la a da bacalaureatul. Povesti-voi despre el în cartea-mi mărturie, odată.

11. Ori de câte ori mă durea sufletul de singurătatea în care mă găseam mai tot timpul adolescenței mele, îmi răsunau în minte cuvintele citite nu știu unde:

“Fiecare din noi e iubirea vieții cuiva.”

Și îmi pansam rănile cu balsamul speranței că într-o zi și eu voi fi iubirea vieții cuiva…

12. În vacanța dintre clasa I și a doua am avut un accident de mașină, în care mi-am rupt piciorul și am stat 3 luni cu el în ghips. Pentru că prima dată mi-a fost pus greșit, așa că a trebuit să mă opereze, pentru a nu rămâne cu “defect în mers, că e fetiță”, am fost atât de afectată de operație, încât am purtat fustă pentru prima dată fără rușine, abia în ultimul an de liceu.

13. M-am îndrăgostit de Anglia la prima vedere. Îmi plac casele lor, vremea și scârţâitul scărilor din casele cele mai cochete din câte mi-a fost dat să văd în viața asta. :). N-am curajul încă să fug acolo, dar probabil că cel puțin pentru o perioadă voi ajunge să stau odată în țara care mi-a furat inima.

Visez la clipa în care mă voi trezi dimineața și voi deschide fereastra, mă voi uita pe geam și, cu mirosul de ploaie în suflet, voi scrie pe geamul aburind a dor, numele ultimei mele iubiri, ce va veni. :). Și voi ieși apoi să hoinăresc străzile cu iz de vis împlinit, pierzându-mă în culoarea cărămizilor care-mi bandajează inima.

14. Am terminat de scris cartea celui mai mare Mic din România: Gheorghe Berceanu, unul din cei mai mari campioni ai lumii, la lupte greco-romane. În curând urmează lansarea ei. E povestea unei vieți trăite simplu și cu demnitate.

15. Mulțumesc tuturor iubirilor mele bifate greșit, pentru că fără ele nu aș fi ajuns femeia care sunt azi. Cu fiecare durere pe care mi-au săpat-o în inimă, a crescut de fapt puterea de a nu cădea niciodată pentru totdeauna. Ci de a mă ridica să lupt pentru iubiri adevărate.

16. L-am cunoscut pe Dumnezeu și de atunci mi-am schimbat viața și prioritățile. Modul de a gândi și de a mă raporta la propriul destin.

17. Am început să lucrez cu copii cu autism dintr-o întâmplare, acum 13 ani, și de atunci nu m-am mai oprit niciodată. Nu știu dacă mă voi opri vreodată, dar cu siguranță nu voi uita niciodată una din cele mai de preț lecții:

Viața nu e despre ce ești, ci despre ce să faci pentru a deveni ce te-a creat Dumnezeu să fii!

18. Am cunoscut cea mai frumoasă meserie din lume, cea de pilot de vânătoare, (de după cea de terapeut) printr-un suflet de la care am învăţat ce înseamnă cu adevărat PASIUNEA: comandorul Dumitru Berbunschi. A fost al doilea om care mi-a încurajat dragostea pentru marea mea pasiune: scriitura. Şi, deşi nu l-am văzut decât o dată în viaţă, mi-a dat o lecţie pe care am învăţat-o pe din afară în câteva clipe:

“Dragostea nu este despre ce face un om pentru tine, ci despre ce faci tu cu talantul pe care ţi l-a  dat Dumnezeu.”

După câţiva ani de la plecarea sa acolo unde-i era locul, în cer, printre cei mai frumoaşi oameni, am fost la mormântu-i să înţeleg ce înseamnă o aripă frântă, din care noi, cei de pe margine, putem învăţa să murim faţă de noi înşine şi să învia pentru a deveni ceea ce am fost creaţi să fim.

19. Am învăţat pentru bacalaureat în ultimele 2 săptămâni, după ce am visat numele iubirii mele platonice, şi i-am auzit în vis glasul, în care-mi spunea: “Tu poţi, Monica!” Renunţasem la visul de a pleca din Băileştiul meu, şi a da la facultate, pentru că nu vedeam de ce aş mai lupta, dacă urma să fiu răpită şi transformată într-o umbră, de bărbatul care cândva îmi spusese că sunt iubirea vieţii lui.

Nu am ştiut atunci de ce am avut acel vis, dar mi-am dat seama apoi că  Dumnezeu ne călăuzeşte prin ceea ce putem noi suporta cel mai uşor, prin ceea ce ştie mai bine ca noi că ne va motiva să ne ridicăm şi să dăm lumii din noi înşine.

20. Scriu la cartea-mi mărturie, în care voi povesti despre fiecare iubire-mi bifată greşit. Pentru ca orice femeie să fie mândră, cu smerenie, de trăirile ei, de legămintele ei, de iubirile şi de alegerile ai, atâta timp Dumnezeu va folosi viaţa sa ca mărturie pentru salvarea altor inimi din lanţuri.

Vino alături de noi în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME, acolo unde poţi pune întrebări, scrie despre orice te interesează, unde povestim şi ne dăm voie să fim liberi! , şi susţine campania #NuEştiSingurPeLume , dă mai departe orice articol în care ne dăm mâna spre a informa femeile despre abuz! 

Dacă îţi place ceea ce scriu, susţine cu un LIKE pagina Învaţă.Crede.Iubeşte!