Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor

Scrisoare de la Femeia-carte, către bărbatul-televizor. Cu riscul de a produce o revoluţie, mă îndrept cu demnitate spre biroul meu mereu răvăşit, în totală dezordine şi aducător de pace. (tocmai datorită acestei dezordini perfecte!) 🙂 Nu să arunc de pe el cu orice-mi pică în mână, spre bărbatul care îmi face zile fripte. Ci să scriu o scrisoare. Deloc timidă. Poate puţin cu iz de ironie şi alură de feminitate.

O scrisoare pentru bărbatul-televizor.

Acela care-şi ia de nevastă “o femeie deşteaptă”. Şi după luna de miere o uită în bucătărie. Şi-aduce aminte de ea numai când îi strigă stomacul de foame şi-atunci se duce glonţ în camera-minune; dar n-o mai găseşte acolo, cu şorţul murdar şi cu polonicul aburind a ciorbă. Ci pe fotoliu, citind cu lacrimile şiroaie, ori cu zâmbetul larg, mirosind  a bucurie.

Îi trânteşte atunci un “Halal femeie de casă eşti tu! Nu auzi că-mi urlă stomacul de foame? O tigaie de cartofi prăjiţi nu-mi faci. De ce te-ai măritat?”

Şi femeia, cu ochii mari, umeziţi de durere şi dezamăgire, lasă cartea jos, se duce să-i împlinească bărbatului ei dorinţa, şi renunţă la sine. În timpul în care el se reaşează confortabil pe canapeaua din sufragerie,şi continuă să asculte mirobolantele ştiri. De la ora … fără număr!

Pentru femeia aceea scriu azi. Pentru femeia care nu are curajul să-şi strige indignarea. Care nu are curajul să se confrunte cu cel care crede că s-a însurat cu O BUCĂTĂREASĂ, nu cu o femeie.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Scriu pentru tine, femeie frumoasă, ce ţi-ai lăsat pasiunile în stradă, măritându-te cu maratonistul oraşului. Dar nu cel care câştigă medalii după medalii la alergare, ci la cel ce se pregăteşte zi de zi pentru marea finală: frustrarea de a rămâne un nimeni, pe canapeaua scumpă. Dar nu orice fel de nimeni. Ci acela care aşteaptă să facă avere din pantalonii de trening mirosind a bere ieftină.

Scriu pentru tine, femeie, să-ţi faci curaj să-i trimiţi acest răvaş bărbatului iubit, când apare cu tupeul din ţigara aprinsă, să-ţi reproşeze timpul pierdut cu cititul:

“Dragul meu,

Încep prin a-ţi arăta această filă de carte. E scrisă de Mihail Drumeş, şi se numeşte “Invitaţie la vals”. Înţelege ce poţi din ea, apoi continuă să citeşti ce-ţi scriu cu lacrimile demnităţii în ochi. Da, ochii ăia în care te uitai cândva şi-mi spuneai că sunt nu o femeie, ci un înger. Nu o logodnică, ci o binecuvântare. Ochii ăia pe care azi îi ocoleşti, căci nu mai prezintă interes. Decât lacrimi de mânie, de durere, de dragoste. De regret pentru ce nu mi-ai dat decât până am spus DA.

 

Îţi scriu pentru că nu îmi poţi asculta “conferinţele”. Te plictisesc. Nu-s aşa interesante ca ştirile de la toate orele.

Îţi scriu să-ţi spun cine sunt.

Mi se pare că ori ai uitat, ori nu ai ascultat niciodată cu adevărat ce am spus înainte de “DA!” Ori te faci că nu mai ştii, convins fiind că te voi urma toată viaţa, pentru simplul fapt că-ţi port numele.

Sunt, aşadar, femeia-carte. Părinţii mei mi-au însuflat dragostea pentru foi mirosind a vechi. Pentru slovă, mirosind a certitudine, şi pentru cuvânt, mirosind a nou.

Am învăţat să fiu femeie din filele de care şi azi am grijă ca de cea mai scumpă bijuterie. Port la gât, cu demnitate, jurământul invizibil al adevăratei bucurii: să nu omor niciodată Cuvântul. Ci să-L iubesc tot mai mult. Să-L înmulţesc şi să-L feresc de ignoranţă.

Citesc, dragul meu. Ai ştiut asta de când m-ai cunoscut. Nu din întâmplare te-ai îndrăgostit de mine. Nu de azi pe mâine am devenit femeia căreia îi găseai cele mai mici defecte şi de a cărei realitate te îndoiai. Ţi se părea că sunt vis. Prea frumoasă să fiu adevărată. Nu frumoasă la trup, căci de ăla erai sătul, ziceai, de la altele. Ci frumoasă la suflet. La caracter. Nu înţelegeai de unde atâta răbdare, de unde atâta înţelepciune, de unde atâta blândeţe.

Uite de unde, dragul meu! Din milioanele de foi udate cu lacrimi, pe care le citeam şi le reciteam, să învăţ să devin. Femeia pe care bărbatul iubit să o poarte ca pe un talisman. Şi-am devenit.

Diferenţa între ce sunt azi şi ce-am dorit să devin se scrie pe actul de divorţ.

Cu demnitatea femeii care ştie că o căsătorie se întemeiază pe iubire, nu pe cuptoare pline cu bunătăţi mirosind a MAMA. Şi mâncarea se face din dragoste, nu din frică şi obligaţie. Iar căsnicia e locul în care se împlinesc visele din vremuri de demult. Nu locul în care visele acelea mor, ucise de aburii alcoolului tău, ori de fumul ţigărilor pe care le arzi, una după alta. Cumpărate din banii comuni, din care mie nu-mi permiţi să-mi cumpăr o carte. Poate doar, pe ici pe colo, câte o tavă, să-ţi mai împlinesc câte o dorinţă de dulce. Dulce de tavă, zic, nu de mine. De mine uiţi în fiecare noapte, căci ţi-e mai comodă emisiunea lui Badea, decât femeia suferindă, din patul conjugal.

Îţi scriu, dragul meu, să ştii, dacă nu ai realizat înainte de a mă duce la altar, că a citi nu e prostituţie. Nici adulter. Şi nici indiferenţă. A citi e cunoştinţă. Valorizare şi bogăţie.

Banii cheltuiţi pe cărţile mele nu ajung la jumătatea celor cheltuiţi de tine pe “bericele şi ţigăricuţe”, şi nici nu se ard. Singurul inconvenient, pentru tine, este acela că din cărţile mele am învăţat să nu mă las batjocorită. Cârpită pe ici, pe colo, abuzată ori înşelată. Cărţile m-au învăţat să fiu femeie, şi să nu-mi fie ruşine de asta niciodată. În timpul în care duduiele de pe micul tău ecran (în care ai băgat salarii întregi!) cheltuiesc averi pe botox-uri şi silicoane, eu cheltuiesc cu mult mai mici averi, pe înţelepciune.

Te las de azi, dragul meu, cu tăvile pline de bunătăţi, (învăţate tot din cărţi, apropos!) cu chiuveta strălucind a curăţenie, cu casa mirosind a eu, şi cu biblioteca goală. Pune-ţi în ea baxurile de KENT şi dozele de bere! Pe ici, pe colo, câte o pungă de seminţe şi vreo 300 de baxuri de baterii, să ai când îţi moare telecomanda. De prezervative nu-ţi zic, eşti prea ocupat cu ştirile de la ora … ca să ai la ce să le foloseşti. Îţi amintesc însă de PRONTO şi de SBOX.

Mai şterge din când în când praful de pe televizor. Nu de alta, dar ajungi să-l trimiţi şi pe Badea să-ţi prăjească mirificii cartofi, dacă mai stai mult cu praful pe post de protecţie. Apropos, ştii că Badea citeşte, nu? De asta a ajuns miştocar. Ăla măcar îşi face bani din ce-a învăţat din cărţi, tu îi cheltui pe ce vezi la Tv! Şi-şi face bani din divorţurile ălora ca tine, care-şi lasă nevestele, să se uite la el! (ţi-am zis că e mişto omu’! Mult a trebuit să citească, de a învăţat să prostească poporu’!)

Mă opresc, dragul meu! Îşi doresc casă de piatră, cu paturi din fier, nu din cărţi, cum visam eu! Sper din suflet să te re(căsătoreşti) cu femeia-gospodină perfectă. Care să miroase veşnic a ceapă şi a detergent. Pe care s-o scoţi uşor din citit etichetele, cu care să împarţi pachetele de ţigări şi berile reci. Şi pe care, sper, să n-o curerească Badea, cu înţelepciunea lui. Nu de alta, dar nu cred că viitoarea ta soţie se va putea compara cu “Brumiţa” lui. Nu uita că şi domniţa Brumă citeşte de-i sar capacele (oalelor în care-i prepară lui Badea gustările),  altfel n-ar fi aşa “mişto”. Nu mă refer doar fizic. Da’ pe duduia asta o duce şi capu’. Asta îţi spun aşa, ca desert. Că tot îl aduci în dormitor pe Badea în fiecare noapte. De n-aş fi învăţat din Cuvânt că adulterul e păcat, l-aş fi invitat demult la “o carte”, în dormitor, în timp ce tu îi urmăreai cu jind emisiunile ÎNREGISTRATE. (de pe canapeua din sufragerie.)

Mă iartă, dragul meu, pentru limbajul trivial. Sau cum ţi s-o părea ţie. Nu am ştiut să-ţi transmit mai frumos decizia plecării mele. Pe biletul meu scrie mare: “Destinaţia: Singurătate. Până la staţia Bărbatul-carte.” 

Nu mai am ce să-ţi spun în plus. Poate ţi se pare nedrept, dar TE IUBESC nu mai încape aici. Eu nu iubesc ignoranţi. Musculoşi sau închinători la Mircea Badea. Eu iubesc bărbatul care trăieşte din Cuvânt. Da, acela scris de Dumnezeu.

Semnează:

Femeia-carte”