În ultima vreme, văd tot mai multe articole despre CUM SĂ faci diverse lucruri. Eu aş scrie o serie de CUM SĂ NU faci :). Iar despre relaţii se tot scrie, cât pentru toată veşnicia, s-avem acolo ce citi, de-om prinde-o! 🙂
N-am să-ţi fac acum o listă cu cele de trebuinţă după o despărţire, astea cred că sunt prezente peste tot, iar tu, cea prinsă în sac, ştii cu siguranţă mai multe decât îţi pot scrie eu în câteva rânduri!
Am să-ţi spun, aşadar, despre cum să NU faci scandal din câteva vorbe. Care îţi sfâşie inima, ce-i drept, dar nu uita: sunt numai câteva!
Cu siguranţă cu mult mai puţine decât ai îndurat tu în relaţia aia care ţi-a dat viaţa peste cap şi te-a învăţat cum să te umileşti…
Îmi amintesc mereu, înainte să scriu aici ceva din ce-am trăi eu, şi mă opreşte teama de-a nu fi judecată, de cuvintele unui pastor: “Monica, înainte să citească Biblia, oamenii îţi citesc viaţa! Deci nu-ţi fie frică să fii mărturie pentru cei ce trăiesc în lanţuri!”
Şi din motivul ăsta vă spun azi câte ceva despre relaţia cu foştii, care îţi aruncă în faţă mizeria rămasă după ce şi-au spălat faptele în lacrimile tale. Apoi trec pe lângă tine şi “te înjură politicos” pentru că ai îndrăznit să laşi un loc de BUNĂ SEARA! Şi-ţi cer să numai îndrăzneşti vreodată să le adresezi vreo vorbă, ori te întreabă “cavalereşte”, ce mama, sau ce vreun mădular din trupul lor, vrei tu de la ei, de le iei din timp?
Să învăţăm, zic, unii de la alţii, cum să NU ajungem să răspundem provocărilor venite fix de la cei pe care i-am respectat, i-am ţinut de mână şi de suflet, le-am oferit o inimă de care să se sprijine când se externau din spitale unde făcuseră operaţii pe viaţă deschisă, şi în care am crezut, când toţi ceilalţi îi priveau cu milă. Ori cu silă…
Când am realizat că Dumnezeu m-a ţinut în viaţă “s-o văd şi pe-asta!” 🙂 m-am gândit la milioanele de femei jignite, insultate, abuzate, ameninţate ori aruncate la coş după ce bărbaţii lor frumoşi s-au hrănit cu ce-aveau ele înăuntru, şi le-au făcut apoi ambalaje bune de lăsat pe vreo margine de drum… şi s-au gândit să le şi tatueze apoi pe inimă câteva cuvinte de dulce. Nu de alta, dar atât de amară le-a fost viaţa alături de ei, că tocmai acum, la final, s-au gândit să se revanşeze, “mierindu-le” niţel… 🙂
Şi pentru voi, femei frumoase, scriu azi ce mi-a tatuat Dumnezeu pe suflet într-o astfel de clipă:
-
NU RĂSPUNDE.
Eu am tăcut. Am citit de câteva zeci de ori mesajul, şi cred că dacă mai aveam vreo pereche de ochelari şi pe aceia i-aş fi pus, să mă conving că nu-mi joacă ochii feste:), i-am închis apoi şi m-am rugat tăcut, decât atât: “Doamne, dă-i linişte! Tu ştii mai bine decât mine ce s-a întâmplat cu el! Dacă ar fi bine, n-ar spune pentru nimic în lume vorbele astea!”
A fost uşor? Nu! A fost la fel de greu ca “Bună ziua!” pe care i l-am spus pe stradă. Când revezi omul care ţi-a sculptat în suflet ideea că nu eşti bună de nimic, că eşti “nefeminină” :), şi încă te lupţi să te vindeci de etichetele cu pricina, numai uşor nu-ţi este să-i adresezi un salut măcar. Dar o faci, din dragostea aia de oameni pe care Dumnezeu ţi-a spus s-o ai, chiar şi faţă de duşmanul tău!
De ce să taci? Pentru că demnitatea înseamnă să ştii când să vorbeşti şi când să te abţii. Demnitatea nu are de a face cu mahalaua. Iar tu eşti FEMEIE! Şi cu asta am spus tot:).
Îţi va fi greu, vei simţi nevoia să-i replici “nesimţitului” câteva, să nu mai îndrăznească data viitaore să ridice ochii de jos în faţa ta, dar ştii ceva? La nimic nu te va ajuta să răspunzi cu aceeaşi monedă. Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru moartea acelei iubiri, nu cred că ţi-ar ajuta o viaţă trăită lângă un bărbat care îţi vorbeşte ca la uşa cortului!
2. NU ÎNTREBA NIMIC.
Mie tare greu mi-a fost să nu întreb CE S-A ÎNTÂMPLAT? Eram convinsă că fără ceva care să-i fi pus un văl negru pe ochi nu ar fi putut să-mi adreseze MIE asemenea vorbe. Mie, adică, da? 🙂 Adică eu, care am făcut, şi-am dat, şi-am admis, şi-am … 🙂 (observi nevoia femeilor de a li se recunoaşte meritele:), da?) Câte-mi venea să reproşez atunci … dar la ce bun?
Draga mea, NU CONTEAZĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT cu omul care îţi adresează “vorbe date cu aghiasmă” :)! Important este numai CE a ales să facă în clipele de durere sau supărare prin care trece.
Ştii ceva? Tata avea o vorbă, pe care des o folosea după ce-a pierdut-o pe mama: “Când mă îmbătam, trebuia să mă dau cu capul de pereţi, nu să jignesc!” Aşa că am băgat bine la cap acum povestea lui 🙂
Nici un răspuns din lume nu-i scuză lui atitudinea! Niciunul, înţelegi?
3. NU REPROŞA NIMIC.
Mie mi-au trecut prin faţă, într-o fracţiune de secundă, toate clipele când am suportat umilinţe, “de dragul relaţiei”! 🙂 Şi-mi venea să-i strig: “Tu mă jigneşti? Tu, care ai făcut … şi n-ai făcut…, şi-ai mers, şi n-ai mers…?”
Dar ştii ce? Reproşurile sunt numai vreascurile ce alimentează disputa. Te enervează şi te aduc în punctul în care să întrebi şi tu de mamă.. de fraţi, de nepoţi, ori de copii :). Şi-atunci… care-ar fi diferenţa între voi 2?
4. NU-I GĂSI SCUZE.
“Sigur a băut ceva, altfel nu se comporta astfel!” Îţi sună cunoscut? Draga mea, NIMENI, în nici o circumstanţă de viaţă, nu are voie să te trateze ca pe-o cârpă! NIMENI!
Iartă, dar NU uita niciodată atitudinea lui! Asta nu pentru a-l urî, ci pentru a nu te lăsa abuzată! Când eu am înţeles pentru prima dată că încă nu eram vindecată de a mă lăsa folosită pe post de ştergător de geamuri, m-am înfuriat pentru toate clipele în care AM ÎNŢELES acţiunile oamenilor din jur. Cărora mereu le găseam câte-o scuză pentru modul în care îşi ieşeau din fire…
Femeia de pe scaunul maro, despre care am scris AICI şi-am să mai tot scriu:) mi-a spus cândva pe un ton ferm:
“Monica, nu mai ai voie să înţelegi nimic! Ai priceput? NIMIC! Îţi mai spun o dată? NIMIC! Şi înc-o dată: NIMIC! Motivele pentru care un om te abuzează nu te privesc pe tine! Fiecare este responsabil pentru propriile fapte! Şi tu eşti responsabilă pentru ale tale! Când un om te tratează rău, lasă-l în spate! Iartă, dar nu te purta ca şi când nimic nu s-a întâmplat, pentru că astfel el niciodată nu va învăţa din propriile greşeli! Va şti că mereu este cineva care va trece peste ce-a făcut. Atâta timp cât tu vei fi acolo să îi ascunzi gunoiul sub preş, te va trata ca pe un preş!”
Nu cred că mai are rost să-ţi spun eu ceva în plus, a spus ea suficient.
5. NU MAI DISCUTA CU EL NICIODATĂ DIN PROPRIE INIŢIATIVĂ.
Nici dacă e pe patul de spital! Şi nu sunt lipsită de suflet când îţi spun asta! Roagă-te pentru el! Dumnezeu poate schimba, nu tu! Dacă însă îţi cere ajutorul, acordă-i-l! Este uman, dar numai dacă-l cere, iar atunci fă tot ce e posibil să nu fii prezentă lângă el. Caută soluţii să îl ajuţi prin alţi oameni, dar nu te expune!
Nu refuza din egoism, ci tocmai pentru că ştii că numai aşa poţi fi o lumină în viaţa unui om: luminând în întuneric, dar fără a te stinge tu! Nu subestima niciodată puterea trecutului asupra ta! Când ai avut o vulnerabilitate faţă de un bărbat, şi te-ai lăsat abuzată de el în orice fel, fii sigură că este posibil ca apropierea de el să te arunce din nou în cercul vicios!
Nu spun că te-ai întoarce la el, e posibil să nu mai poţi niciodată să mai reiei relaţia cu un bărbat care ţi-a făcut sufletul scrum, ci spun că există şanse nefaste ca tu să cazi în capcana de a fi din nou cârja lui! Şi nu face bine niciunuia din voi!
6. NU ÎL BÂRFI!
Eu am spus întâmplarea femeii de pe fotoliul maro:) la mult timp după. Am şi uitat, ce-i drept, de fiecare dată, pentru că aveam alte lucruri de rezolvat, (iar timpul vindecă rănile trecutului, dacă le recunoşti, le accepţi şi le lucrezi pe fotoliul cu pricina) 🙂 dar nici nu am dat fuga la vreun amic comun să povestesc ce s-a întâmplat.
Dacă spui când e cald:), vei avea tendinţa să fii răutăcioasă, mahalagioaică:), nesăbuită şi total lipsită de feminitate! Aşa că păstrează pentru Dumnezeu povestea, spune-i-o Lui şi mulţumeşte pentru ea, pentru că vei avea cu siguranţă de învăţat de-acolo!
7. NU ŢINE PENTRU TINE EXPERIENŢA!
Draga mea, orice durere ne e dată de Dumnezeu cu un scop, şi din ce-am văzut în viaţa mea, fiecare suferinţă aduce cu sine o mângâiere pentru alţii! Ai trecut prin foc, fii dispusă să arunci apă pe focul celei care se află acum în mijlocul lui!
Empatia să ştii că se învaţă (şi) prin durerea proprie! Când ai fost în mijlocul furtunii, ştii ce înseamnă frica, ştii cum arată descurajarea ori riscul de înec!
Fii gata să te laşi citită de alţii, atunci când te vei vindeca! Nu îţi spun să îţi pui viaţa pe tapet, cu toate detaliile şi numele oamenilor care te-au denigrat, spun numai să dai înapoi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ţie, pe gratis: mângâiere!
Dacă ţi-a fost util ce ai citit, lasă-mi un comentariu cu încă un CE SĂ NU FACI:). Dar din dar se face RAI! 🙂 Aşa că hai să dăm verde învăţămintelor! 🙂
Iar dacă ai nevoie de sprijin şi îndrumare, foloseşte formularul de contact de AICI şi programează o întâlnire pentru sufletul tău!
[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]
Sincer sa fiu nu mi-e util ce am citit pentru ca ideile sunt adresate femeilor 🙂 N-am sa zic daca sunt bune sau rele, dar daca o caprioara merge intr-o cocina de porci, mananca din aceiasi troaca (cu multe sacrificii din partea ei) si se tavaleste in acelasi noroi, cat de naiva poate fi sa creada ca porcul este un cal alb care sta in pasuni verzi? Calul si porcul nu stau niciodata la aceiasi masa, au meniuri diferite 🙂
Pe de alta parte, poate ca pare plictisitor caprioarei noastre sa manance zilnic doar iarba. Acum ce sa zic… animalele mai pot fi si cu masti, dar la meniul preferat nu vor renunta pentru mult timp. Am putea imbraca o oaie in costum de lup, dar tot iarba va manca, pana nu i se schimba ,,ADN-ul” din creier.
Dar toate chestiile astea le stim toti, nimic nou.
Ai si tu oarecum dreptate dar cateodata (si nu de putine ori) se intampla sa cunosti cu adevarat o persoana (ca si caracter) doar atunci cand te desparti. Ai sa razi dar sunt multe cazuri in care el a fost miel in timpul relatiei (sau ea,depinde de caz) iar la despartire a scos tot ce era mai rau din el.
Si dupa cum se stie ca noi femeile suntem fiinte emotive si luam totul foarte personal….gasesc acest articol bine venit pentru cele ce au nevoie de o incurajare…orice articol care ridica moralul si este menit sa întărească persoane…este de citit!unii chiar au nevoie de ele!
Superb. Demult nu mi-a placut un articol de genul atat de mult. Nu ma regasesc in poveste dar contine multe invataminte si imi place cum e scris
multumesc, sper sa ajunga la inimile celor care au nevoie.