Pensiunea Rază de Soare- locul unde mi-am lăsat Aripile

– locul unde mi-am lăsat Aripile

Azi scriu despre o altfel de iubire a mea. De data asta, nu bifată greşit. 🙂

Iubirea de natură. Cea pe care Dumnezeu a creat-o pentru noi. Să ne bucurăm de ea. Numai că noi, puşi pe câştigat bani şi faimă, cheltuim timp să cumpărăm câte o bucurie la final de lună. De săptămână ori de viaţă…

Trist … ne e frică să trăim fără bani. Şi la sfârşit, ne e frică să murim fără oameni.

 

Despre iubirea de Aer vreau să vă spun azi. Despre cât de frumos se trăieşte liniştea în Breaza. La pensiunea Rază de Soare. Am fost 4 zile acolo, cu treabă. Impropriu spus la mine, aşa este! Treaba mea e să învăţ copiii cu tulburări de spectru autist să crească frumos. 

Am avut 4 zile în care m-am jucat vreo 15 ore pe zi. M-am jucat, da. Să-l pot învăţa pe copilul frumos să cânte. Să împărtăşească. Să împartă. Să se dea peste cap. Să mângâie. Să vorbească. Să reziste.

Am găsit un loc pe care mi-aş dori să îl întâlnesc şi în Rai.

Oameni frumoşi. Cu suflet plin de har.

Trambulină. Copilărie regăsită într-un loc unde poveştile au gust de corcoduşe necoapte.

Biliard. Locul unde Tom şi Jerry se luptă pentru supravieţuire. Copii care jucau cu părinţii, de drag ce prindeau de raza de soare ce apăruse peste noapte în viaţa lor.

Fotbal. Porţi de Rai, aş zice eu. Copii şi părinţi jucând, strigând. Râzând.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Terase. Ferestre spre cer. Numai lemn. Să simţi România. Să miroşi a foc neaprins.

Grătar. De ars pe el oboseala. De simţit miros de “Am voie!” 🙂

Foc de tabără. Să retrăieşti ce-ai fost odată.

Căruţă cu cal. Mişu, l-a botezat un prichindel de 3 ani şi jumătate. De făcut fercire.

Gâini, cocoşi, puişori. De învăţat copiii să iubească.

Deşi nu am avut timp să scriu, decât o singură postare, am scris pe suflet promisiunea reîntoarcerii. Sper, de data aceasta, cu o gaşcă întreagă de copii. Să-i învăţăm să trăiască frumos.

Rază de Soare, pensiunea unde Cerul şi Pământul se cunună. 

Am fost pe jos, în centrul oraşului. Cu copil de 5 ani de mână. Ne-am dat în tiribombe, în leagăne şi în tobogane. Am cumpărat îngheţată şi jucării de lemn. Să nu uităm să trăim.

După 3 ore, am auzit un glas frumos: “Hai înapoi la pensiune!”

• De ce? întreb curioasă că al meu copil vrea să ne întoarcem…
• Să ne dăm în trambulină. Să mă plimb cu căluţul! Să cânte cocoşul.

Mai spui ceva? 🙂 Nu ai cum… Copiii nu spun lucruri trăznite la Rază de Soare. Spun poveşti de trăit.

Mulţumim, Rază de Soare, pentru Aripile de Drum cărora le-am dat pauză 4 zile. Să-şi odihnească bătăile.

Mulţumim pentru frumuseţe, ospitalitate şi copilărie!

Revin, promit sufletului meu că îi voi da această libertate cât de des voi putea. MERITĂ!

Dragii mei, sufletele noastre merită o parte de Rai în fiecare clipă. Să le-o dăruim din când în când, aşa, într-o zbatere de gând! Să ne oprim într-o rază şi să ne odihnim sufletele, obosite de atâta căutat faimă.

 

Opriţi-vă la Rază de Soare, întinedeţi-vă inimile pe iarbă şi mirosiţi bucuria copilului din voi!

Până la revederea cu partea mea de Rai, îmi pun Aripi de Drum şi pornesc spre vis. Acolo unde mă aşteaptă Căluţul Mişu să îmi spună că şi oamenii mari au nevoie să se oprească să îl mângâie. Din când în când.

Atenţie: aici se face artă!

Desen al unui adolescent cu Autism, de 16 ani! El este căluţul Mişu!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]