“Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi!” sau frumusetea din spatele simplitatii, dezvaluita de Alexandru Sassu

“Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi!” sau frumusetea din spatele simplitatii, dezvaluita de Alexandru Sassu

E luna femeii, si v-am promis frumusete. Nu insa una care tine de plastic si bisturiu, ci aceea simpla, din spatele lumii. Astazi ne povesteste despre ea, Alexandru Sassu, cel care a creat zambete din nimic, ori din oceane de lacrimi.

El, “tipul de la metrou”, despre care n-am stiut nimic pana acum cateva luni, cand am scris AICI despre realitatea cu care m-a izbit in fata, atunci cand am citit, din pura intamplare, cu ochii in lacrimi: “Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi! Alex”

Cand treci prin viata unui Alex care are grija sa iti aminteasca toate defectele, sa iti arate ca nu valorezi nici jumatate din cat valora fosta, cand auzi in fiecare zi nemultumirea de a nu fi femeia frumoasa, pe care si-a dorit-o toata viata, si, dupa ce decizi sa-i lasi spatiu, spre a si-o gasi pe cea potrivita, vezi la metrou exact cuvintele dupa care ai tanjit luni de zile… ti se pare ca Dumnezeu se tine de bancuri. La care te prinzi cu greu. 🙂

Azi, vindecata de nefrumusete, ma uit la cicatricea lasata de imperfectiunile mele, si vad, scris peste ea: “Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi! Alex”.

Si stiu ca ori de cate ori obsesia din trecut, a defectelor mele de tot felul, va reveni sa-mi macine sufletul, voi avea arma cea mai puternica, pe care o voi folosi sa omor minciunile de-atunci: Cuvantul.

“Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi! Alex”

Asa ca, de martie ce e, l-am rugat pe Alex sa ne spuna povestea lui. De viata si de pasiune. De frumusete ce vede in noi, femeile imperfecte:).

Sa citim, zic:

 Alex, toată lumea te cunoaşte ca „tipul de la metrou, cu Nu te mai preocupa, eşti frumoasă astăzi!” Cine eşti tu, de fapt, şi care e povestea  cuvintelor „din subteran” 🙂 ? 

Dupa cum deja cred ca stii, nimic nu a fost gandit. Mesajul s-a dorit a fi un gand de la un om pentru alt om, esenta acelor cuvinte dorind sa o transmit unei tipe alaturi de care am mers vreo trei statii de metrou. Era trista si dezamagita de viata ei, si de faptul ca toate prietenele ei  traiesc lucruri pe care ea le viseaza. Si am vrut sa ii arat ca nu asta este totul.

Acel „esti frumoasa astazi” nu se refera la frumusetea exterioara, ci la interiorul omului, la lucrurile pe care le avem si nu le apreciem, la cate se intampla in jurul nostru fara sa vedem, considerand ca totul ni se cuvine.

De acolo, totul s-a intamplat. Mesajul a fost preluat si a inceput sa apara peste tot, atat in Bucuresti, cat si in tara. Metroul bucurestean este „acasa”, ca sa zic asa, avand in vedere ca inca in majoritatea statiilor il poti vedea, insa e scris pe pereti, pe panouri publicitare, in parcuri sau in locuri unde nici nu te gandesti.  Important nu este cine a inceput sau motivul, important este ca mesajul inspira oameni, pune zambete pe buze, ofera optimism si da o stare de pozitiv.

 Povesteşte-mi, te rog, despre talantul tău. Care este, cum l-ai descoperit,  şi cum ai ajuns să-l pui pe portativ?

Nu stiu daca ii pot spune talent. Lumea spune ca fac bine ce fac si persoanele se intorc la mine. Sunt make-up artist. Vezi tu, asta este o meserie in care nu conteaza reclama, si nu conteaza imaginea, conteaza ce iese din mainile tale. Da, ok, cu cat te implici mai mult si cu cat esti mai pasionat, cu atat mai bine, insa talentul neantrenat este degeaba.

Inainte sa fac asta, am facut facultatea de drept, am lucrat in multinationale si in banci. Mi-am dorit o schimbare, una radicala, pentru ca nu ma regaseam in ce facem, si am facut-o. Ce este important este nu doar sa iti doresti lucruri sau doar sa visezi la ele. Da, asta e un inceput, dar daca nu actionezi, nu se va intampla nimic si mereu vei ramane cu frustrarea „si daca…”.

Cum e cu talanţii ăştia, din punctul tău de vedere? Te naşti cu ei, şi depinde de tine să-i înmulţeşti, sau îţi sunt daţi de Dumnezeu, şi tot treaba Lui este să ţi-i înmulţească, sau măcar să-ţi dea adresa unde se fabrică?

Eu zic ca sunt doua posibilitati: te nasti cu talent sau il dobandesti prin dorinta si exercitiu. Sa te nasti cu el, prezinta un avantaj, dar nu este totul. Este chiar riscant, pentru ca te culci pe o ureche, ca ai talent, si atunci consideri ca exercitiul si munca nu iti sunt necesare.

In cea de-a doua situatie, iti doresti, vezi ca ai o inclinatie cat de cat, si te apuci de munca. Si muncesti! Muncesti mult! Pentru ca stii ca ai radacina, dar ani de zile nu ai udat-o si nu a crescut nimic. Realizezi ca doar prin exercitiu zilnic si sustinut poti sa evoluezi si sa ajungi unde altii sunt de ani de zile. Unii au avut darul sa ajunga mai usor decat tine, acolo, pentru ca datorita talentului nascut au luat startul in fata ta.

Nu cred in povesti de succes nemuncite si nu cred in minuni ce se intampla peste noapte.

Totul trebuie cladit, muncit si asteptat. Fara rabdare nu obtii nimic, nimic nu se intampla cat bati din palme. Drumul poate fi presarat cu frustrari, cu dezamagiri, cu promisiuni nerespectate, cu oameni falsi si „hateri”, dar ce conteaza, atata timp cat tu stii unde vrei sa ajungi?

De ce crezi că îşi blochează oamenii harul primit de sus, în joburi de unde câştigă decât bani, nu şi împlinire sufletească? Cum crezi că ar trebui să-şi privească fiecare darul?

Ma bucur ca ma intrebi asta, pentru ca pe drumul meu pana aici, am surprins foarte bine aceste situatii in cazul celor din jur. Initial, cand iti incepi viata profesionala, iti pui in minte cam ce vrei sa faci si iti doresti un job de care sa iti fie drag, care sa scoata ce e mai bun din tine, si incepi drumul.

Problema este ca pe drum apare un cerc vicios al banilor si al pozitiilor in cadrul companiei – azi esti promovat, maine primesti marire de salariu, poimaine un bonus pentru atingerea target-urilor si tot asa. Peste ceva ani te trezesti pe un drum care nu este al tau, pe care nu ti-ai dorit niciodata sa pasesti, insa este drumul pe care, pe nesimtite, ai pasit, luat de nebunia cotidiana, si din dorinta de a demonstra cine esti.

Si uite asa ajungi sa te frustrezi, sa mergi „la scarbici” sau „la munca”. Atunci cand ajungi sa folosesti aceste sintagme, cred eu, in tine zace deja un amalgam puternic de frustrare si dezamagire pe care il controlezi din ce in ce mai greu. Din punctul asta refulezi in vacante exclusiviste, cadouri scumpe, gadget-uri de ultima generatie, lucruri materiale care te plaseaza intr-un loc bun in ochii celorlalti, dar tu? Tu cine esti?

Dar tu? Tu cine esti?

 Când ar fi cel mai înţelept să renunţi la ceea ce nu-ţi aduce bucurie adevărată: când deja eşti sigur că poţi câştiga din pasiunea ta, suficient încât să poţi supravieţui, sau atunci când SIMŢI? Ar trebui să păstrăm un echilibru, în ceea ce priveşte cariera, între raţiune şi sentiment?

Eu am facut schimbarea cand am simtit. Nu am avut nici o plasa de protectie. Am zis ca trebuie sa schimb si am schimbat. Un gest un pic nebunesc. Nu m-am gandit la consecinte. Am renuntat la job si am ales drumul asta, fara sa existe certitudini. Mi-am concentrat toata energia pentru a merge pe drumul asta si am pornit.

In aceeasi masura, cunosc persoane care au facut schimbul asta usor-usor. Si-au ales drumul si au pasit treptat pe el, mergand in paralel cu job-ul care le castiga traiul de zi cu zi.

Nu stiu cum este mai corect. Nu cred ca exista o regula. De obicei spun ca suntem diferiti si asta este minunat. Asta cred si in aceasta situatie. Nu exista o reteta, fiecare face astfel de schimbari cum si cand simte. Important, daca ma intrebi, este sa o faca, pentru ca multi gandesc, dar nu actioneaza.

Ce crezi că îi poate motiva pe oameni să pornească pe drumul vocaţiei?

Cred ca fiecare este motivat de lucruri diferite. In cazul meu, m-a motivat enorm de mult drumul meu profesional, parcurs pana in momentul schimbarii. Trecand prin atatea experiente care nu imi aduceau satisfactie din punct de vedere emotional, eram extrem de determinat sa reusesc pe acest drum, tocmai pentru a nu fi nevoit sa ma intorc pe cel nefericit.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

Cred, totusi, ca un factor motivational general este experienta. Cu cat treci prin mai multe situatii sau prin viata, cum se spune, cu atat stii mai clar ce vrei si te poti motiva pentru a reusi in alegerile tale.

 E luna femeilor. Spune-mi care sunt cele mai importante 2 femei din viaţa ta, care ţi-au creionat într-un fel sau altul, personalitatea, care te-au transformat în cine eşti acum, şi cum au făcut-o.

Pentru mine, cand vine vorba de asta, vorbesc de un trio: mama, „mamaie” si sor-mea. Cumva, fiecare si-a facut partea ei, si impreuna au dat un rezultat bun, zic eu. Mama, chiar daca este si acum o mama mult prea grijulie, este mama, si am inteles ca unele lucruri nu se schimba niciodata si nu merita sa iti consumi energia pentru a le schimba.

Mamaie – nu este o ruda sau vreo bunica, este femeia care m-a crescut pana pe la 12 ani, ceea ce azi se numeste „dadaca”. A fost un om extraordinar, o femeie simpla, de la tara, care avea, insa, un dar de a creste copii.

Femeia aia iubea pe oricine neconditionat si orice facea, incerca sa faca pe o baza pozitiva si buna. Mama, muncind foarte mult, cam tot timpul m-a lasat in grija ei, asa ca nu o pot numi „femeia care m-a crescut”, pentru ca este clar ca a avut o contributie extraordinara in cresterea si educarea mea.

Cat despre sor-mea, ea a intervenit mai tarziu, cand a venit vorba de invatat, de educatie, de comportament in societate si detalii d-astea fine, de viata. Asadar, ele sunt trio-ul meu de succes.

Cum vezi femeia? Şi cum ar trebui s-o vadă un bărbat adevărat?

Probabil ca acum o sa te surprind. Nu vad femeia asa cum este vazuta ea la nivel de acceptiune generala. Nu imi place sa fac discrimiari pe baza de sex, rasa, religie sau alte criterii. Da, femeia este ceva aparte, ceva fin si firav, insa cred ca fiecare femeie in parte trebuie sa lucreze la imaginea asta, daca asta se doreste.

Vezi tu, femeile, in ultimii ani, si-au dorit sa ne fie egale, sa conduca, sa decida, sa loveasca puternic cu pumnul in masa. Din punctul meu de vedere, asta este o batalie care nu face cinste nimanui, nici voua si nici noua. Pe de alta parte, barbatii au devenit tot mai… sensibili, sa le zicem. Stii cum e, nivelul de testosteron pe pamant este acelasi, doar raportul intre sexe a inceput sa se schimbe.

Cred ca femeia, luata individual, isi creaza singura imaginea pe care si-o doreste. Mi-as fi dorit sa fi trait in perioada aia cand barbatii erau barbati din atitudine si gesturi, iar femeile apreciau si stiau sa se bucure de asta.

Mi-as fi dorit sa fi trait in perioada aia cand barbatii erau barbati din atitudine si gesturi, iar femeile apreciau si stiau sa se bucure de asta

Ce ar trebui să faceţi voi, bărbaţii, cu „iubirile bifate greşit”? Acelea care v-au adus suferinţă şi v-au lăsat cu răni adânci?

Nu cred ca trebuie sa facem ceva, noi sau voi. Situatiile mentionate de tine, la fel ca oricare alte situatii ce apar in viata unui om, trebuie traite si purtate mai departe ca invataturi si experiente de viata. Nu exista om sa nu sufere, motivele fiind mai putin importante. Cred ca este important ce faci cu suferinta asta: o tii in tine si o transformi in ura sau o accepti si incerci sa iei ce e pozitiv din fiecare situatie.

Poate o femeie să se simtă frumoasă, atâta timp cât are lângă ea un bărbat pentru care nu este mai mult decât „un trup de carne”? Ce este de fapt frumuseţea unei femei, din perspectivă masculină?

Nu, nu cred ca este posibil. Cumva, cred ca pentru voi, chestia asta cu frumusetea este o competitie toata viata. Nu este o competitie cu celelalte, ci fiecare cu ea insasi, iar daca in competitia asta, omul pe care il ai langa tine nu te apreciaza, de la aspectul fizic, pana la emotii, intelect si ceea ce reprezinti tu, ca un tot, atunci incep sa apara frustrari si probleme.

Frumusetea, dupa cum am spus si inainte, nu tine de fizic si de ce detii, tine de ce ai in tine, de felul in care traiesti, de felul in care te exprimi, si nu in ultimul rand, de felul in care iti sunt apreciate toate aceste aspecte de cei din jurul tau.

 Ce-ai sfătui o femeie care nu este preţuită de bărbatul ei pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce are, şi, ca atare, este nevoită să-şi „mutileze trupul”, cu bisturiu şi ace?

Cred ca fiecare face ce simte. Nu cred ca cineva poate da sfaturi in sensul asta. Totusi, de cele mai multe ori, am vazut ca aceste decizii vin din partea femeilor, de multe ori nefiind necesar. Personal nu cunosc o astfel de situatie in care o femeie sa se simta constransa sau fortata de partener sa faca o astfel de operatie. Cred ca fiecare face ce simte si ce vrea, mai ales cand este vorba de corp.

In acelasi sens putem sa vorbim de oamenii tatuati. Sunt oameni care sunt pasionati si au tatuaje, sunt oameni care doar le admira, dar nu au, si sunt oameni care nu suporta ideea de tatuaj, nici macar sa le aprecieze ca forma de arta. Asa este si cu bisturiul de care spui, fiecare este liber sa faca ce simte si ce vrea cu corpul lui.

Multumesc, Alex, pentru zambet! Acela pe care ni l-ai oferit fiecareia dintre noi, care am citit, la timpul potrivit, mesajul din spatele lumii:

Nu te mai preocupa, esti frumoasa astazi!   

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]