“Te iubesc!” pe Facebook, “Te omor!” acasă

Am citit astăzi articolul Mirunei. Titlul mi-a înțepat inima şi cum ştiu foarte bine că dacă inima doare, ceva e de povestit cu ea despre trecut, m-am pus pe citit.

Am lacrimat de câteva ori. Mi-am adus aminte de iubirile mele. Alea trâmbiţate în lume şi abuzive acasă.

– Ai aşa un iubit frumos şi iubitor, draga mea! Îmi spunea vânzătoarea de la magazinul din fața căminului meu, unde am trăit parte din primu-mi coşmar.

Eu zâmbeam tăcut, ieşeam urlând de durere şi îmi venea să fug în LUME, să nu mai ştie nimeni de mine. Mai ales el, frumosul şi respectuosul.

Urlam, căci în spatele zâmbetului meu şters se ascundeau vânătăi. Pe trup şi pe suflet. Pumni, picioare, tăieturi de lamă…

– Ce norocoasă eşti! Spunea alta, văzându-mă de mână cu “bărbatul pe care orice femeie şi l-ar dori. Are atâta grijă de tine! Mereu e atent să nu-ţi lipsească apa din pahar, leucoplastul din geantă, haina de pe umeri când e frig.”

Eu zâmbeam tăcut şi îmi zdrobeam sufletul de tâmple, căci ştiam că nu eram singura căreia îi avea grijă de viață. Mă chinuiam să plec de lângă el, mă certam cu Dumnezeu şi tot acolo eram, peste câteva zile, când reuşea să mă convingă că cealaltă e o greşeala…

– Doamne, ce frumoşi sunteți împreună! Cel mai frumos cuplu pe care l-am întâlnit în ultimii ani la evenimente literare! Spunea altă doamnă frumoasă…

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Eu zâmbeam tăcut şi mi se spărgeau speranțele de ochii lui ce priveau în trecut, la cea care-a fost. “Fosta era aşa, se îmbrăca aşa, vorbea aşa…”

Pe Facebook eram cea mai importantă, cea mai frumoasă, cea mai înțelegătoare, cea mai iubită. Acasă eram cea mai demnă de milă: trebuia să mă mulțumesc cu ce mi se oferea, căci la câte defecte aveam, nimeni nu s-ar mai fi uitat la mine…

În iubirile care-mi strigau numele în LUME, nu s-a trăit niciodată. S-a supraviețuit. S-a aruncat cu gunoi, cu zgură şi cu apă clocotita pe sufletu-mi. Şi s-a ținut în foc ani de zile demnitatea-mi…

După ani în care am mințit lumea, si o dată cu ea, am mințit femeile care-i admirau pe domnii din viața mea, căci după plecarea mea, au rămas sau au ajuns ele cele înjosite, am înțeles că adevăratele iubiri stau cuminți în suflet, îți sărută mâna a mulțumire pentru ceea ce eşti şi  te iubesc în tăcere, spunându-ţi tacut, cu ochii închiși: Doar tu!

Mulţumesc, Miruna, pentru încă o rană vindecată prin cuvinte. Ale tale. Iar voi, femei cu frumuseţea ascunsă după vănătăi, plecaţi din relaţii abuzive! Fugiţi în lume, orice ar spune şi oricât v-ar judeca ea apoi!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]