Ca psihoterapeut de familie, e dureros de greu să vezi un  cuplu destrămându-se. E crunt să privești cum speranțele tale de reîntregire a relației se destramă când partenerul care a greșit prin trădare  refuză să repare greșelile făcute și să panseze rănile săpate în inima celui dispus să-l ierte…

Ca psihoterapeut de familie, e al naibii de greu să accepți că nimic din ce ai învățat din atâtea formări, din atâtea cărți citite și atâtea vise făurite, că vei ajuta oamenii să resusciteze iubirea, nu te ajută să faci omul care a ales să-și trădeze partenerul/partenera, să-și ceară iertare și să-și asume responsabilitatea pentru faptele lui necugetate…

Pare nedrept să accepți că omul ăsta bun, care e dispus să treacă peste umilința de a fi lăsat de o parte pentru un altul/o alta mai altfel decât el… e refuzat!

E umilitor de nedrept uneori să te uiți la femeia frumoasă din fața ta, la bărbatul blând de pe canapeaua din cabinetul tău, și să nu-i poți spune altceva decât “Îmi pare rău!” Când partenerul care i-a despicat inima în bucăți refuză să suporte consecințele faptelor sale și alege în schimb defensiva:

– Tot eu să fac acum eforturi să salvez căsnicia, când ea/el m-a împins în alte brațe?

– Dacă ea nu era cicălitoare, nici eu nu mă duceam să caut liniște la alta!

– Dacă el era atent cu mine și mă asculta mai mult, nici eu nu alegeam să fac ce-am făcut!

E greu, ca psihoterapeut, să fii imparțial, să le spui că emoțiile lor au sens, oricât de greșite ar fi comportamentele generate de aceste emoții.

E greu să îi validezi pe amândoi și să le transmiți empatie, când tu știi atât de bine că fiecare comportament are o cauză…

E greu să ieși din cabinet și să te plimbi de unul singur, întrebându-L pe Dumnezeu DE CE a admis atâta durere și de ce nu l-a obligat pe cel ce a fugit în alte brațe, să se întoarcă acasă, să își asume greșeala și să îmbrățișeze schimbarea…

E greu să accepți răspunsul Lui:

– Copile, Eu nu forțez pe nimeni. Fiecare are un liber arbitru și îl folosește cum vrea! Într-o relație sunt 2. Dacă numai unul admite că a greșit și e dispus la sacrificii, și celălalt crede că fuga lângă altcineva e soluția, atunci fiecare își plătește propriile polițe!

Când un psihoterapeut aude refuzul, e ușor să se autoînvinuiască pentru eșecul căsniciei:

– Dacă acționam altfel… Dacă vorbeam altfel… Dacă acceptam asta… Dacă… și dacă…

Dacă însă ne scuturăm bine, noi, ca specialiști, ne dăm seama că în toată această poveste există un singur DACĂ:

– DACĂ un client alege ceva, tu trebuie să-i accepți alegerea și faptul că nu doar de tine depinde reușita. Tu ești doar un liant. Un sprijin. Când omul îl refuză complet, tot ce poți face este să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru meseria pe care ți-a dat-o și să admiți că fiecare are libertatea de a-și clădi propria viață și de a-și alege drumul…

Drag coleg de vindecat suflete, dă-mi voie să te îmbrățișez și să-ți spun că dragostea mută munții! Dar o poate face numai prin credință! Credința ambilor parteneri ai cuplului că vor putea învinge orice împreună!

Când cel puțin unul și-a pierdut credința, numai Dumnezeu i-o mai poate reda! Și chiar și El îi dă libertatea de a alege!

Într-un adulter lucrurile sunt mult mai complicate decât a găsi vinovați. Uneori e nevoie de ani pentru a reface relația ruptă din cauza trădării, și nu toți oamenii au răbdarea de a se lupta până la sânge cu propriii demoni!

Cred că în cazul unui adulter nu iubirea, ci determinarea ține cuplul în viață!

Și nimeni, nici chiar cel mai bun specialist din lume nu poate fabrica nici iubirea, nici determinarea! Poate doar susține oamenii care doresc să le învețe pe amândouă!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!