Duminica împreună cu Dumnezeu. Predica lui Daniell Lebsack

Azi e duminică, deci  despre şi cu Dumnezeu.

În fiecare duminică, veţi găsi aici Cuvânt. Scris sau vorbit, vom petrece Duminca împreună, “pentru o viaţă sănătoasă”.

Evitaţi excesul de … 🙂 şi haideţi să pornim la Drum!

Duminica aceasta vorbim despre Împărăţia sinelui vs. Împărăţia lui Dumnezeu.

 

3 zile de pace, la Moeciu de Sus. 3 zile în care m-am îmbogăţit. Nu cu averea lumii, ci cu acele comori de care ne vorbeşte Dumnezeu. Am învăţat despre mine. Despre tine şi despre minuni. Despre credinţă, sacrificiu şi linişte.

Daniell Lebsack, un psihoterapeut creştin, din Biserica Stonebriar,  a adus în inimile celor prezenţi acolo, smerenie. Acea smerenie. Pe care numai Dumnezeu ţi-o poate oferi, în dar, atâta timp cât i-o ceri, cu credinţă!

Încerc să redau predica lui, cât de precis pot, cu mici adăugiri:

„Lucrurile din exterior ne fac să facem din noi împărați. E un război între împărăția sinelui şi a lui Dumnezeu. Citiţi 1 petru 5:6-10, şi veţi vedea că şi în vechime, oamenii se luptau cu frici de nedescris, motiv pentru care apelau la ei înşişi. Nu mai aşteptau răspunsul şi ajutorul lui Dumnezeu, de teamă că răspunsul Lui va veni prea târziu!”

Într-o lume în care frica şi-a făcut împărăţie şi domneşte peste sufletele noastre, Daniell ne prezintă  5 adevăruri care ne ajută să găsim speranță:
1) Cunoaşte-ţi locul: (Ioan 1:14, Matei 12:34)

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

E necesar ca zilnic să ne întrebăm: ştim noi care sunt locul şi împăratul nostru? Suntem noi  dispuşi să-I spunem Lui că deseori vrem să domnim în propria lume? Suntem noi împăraţii lumii noastre, sau e Dumnezeu? E Dunmnezeu Creatorul acestei lumi, sau suntem noi?

În 1Samuel 13, ni se vorbeşte despre frica lui Saul, de a nu se coborî filistenii împotriva lui, la Ghilgal. Frica lui este mai mare decât credinţa în Dumnezeu.
Ce vă spun eu azi nu este să ne păcălim, susţinând că nouă, creştinilor, nu trebuie să ne fie frică. Ci vă spun că reverența noastră faţă de El trebuie să fie mai puternică decât temerile noastre. Chiar şi în momentele de panică.
Condiția inimii noastre poate fi măsurată de ceea ce ne iese pe gură, în orice clipă. Frica nu este o scuză pentru un comportament inadecvat. Raspund eu din frustrare când nu se întâmplă lucrurile  cum şi când vreau, sau răspund cu har şi iertare?

Autoneprihănirea mă  împinge la  refuzul de a recunoaşte ca eu sunt cauza  păcatului. Nimeni şi nimic din exterior. Ce vreau atunci este să dau bine în faţa lumii, găsind vinovaţi.

Haideţi să luăm un exemplu concret: punem apă într-o sticlă şi scuturăm sticla. De ce a picat apa?
Avem de ales între 2 răspunsuri. Ele fac diferenţa între împărăţia sinelui şi împărăţia lui Dumnezeu:  pentru că am scuturat sticla (recunoaşterea responsabilităţii mele) sau pentru că era apă în sticlă (pasarea responsabilităţii asupra altora). „Dacă nu era apă în sticlă, nu ar fi picat”, echivalent cu: „Dacă nu m-ar fi jignit, nu l-aş fi lovit!”

2) Odihneşte-te în purtarea Lui de grijă! (Marcu 6:49-50)
Credința nu necesită să negăm realitatea. Şi realitatea este că sunt încercări.

Problema lumii nu este existenţa încercărilor, ci neputinţa de a răspunde la întrebarea DE CE? De ce sunt încercări, dacă Dumnezeu este Iubire, este bun şi atotputernic?

De fapt, cea mai importantă întrebare ar trebui să fie: Ce vrea El să învăț din această încercare?

În cazul consilierii, întrebarea noastră nu ar trebui să fie DE CE A PERMIS DUMNEZEU CA ACEST OM SĂ TREACĂ PRIN CLIPE GRELE?, ci:
a. Ce vrea El să învăț eu  în terapia cu acest client?
b. Ce vrea El sa învețe clientul meu?
În mijlocul greutăţii, El ne îndeamnă să credem că  ne va purta de grijă.
3) Ia viaţa în serios! (1 Corinteni 15:58, 1 Corinteni 1:3)
Niciodată nu trebuie să uităm că diavolul caută să înghită pe cineva. Nu trebuie să uităm că suntem în luptă.

La un leu care îşi devorează prada, nu şochează atât imaginea, cât zgomotul şi intensitatea cu care atacă. După ce mănâncă, stă liniştit deasupra prăzii. Aşa este şi cu diavolul: atacă intens, până ne prinde în ghearele lui, apoi stă  şi se uită în linişte la biruinţa lui. Bătălia de la nivelul minții trebuie să o tratăm ca pe prada unui leu.  (1Petru 5:8)
4) Rezistă, orice s-ar întâmpla! ( 1Petru 5:9, Tit 2:11-12, 1Samuel 17:24)
Realitatea vieţii este aceasta: Ori eşti, ori te îndrepți spre o încercare.

Imaginează-ţi cursa de cai: ai concurenți, dar există o linie de sosire. Trebuie să fii focusat pe ea!

Când e vorba de propria viaţă, linia de sosire este crucea. Acolo trebuie să ne îndreptăm mereu privirea.  Pe verticală, la Dumnezeu.
Când nu se face cum vrem noi, însă, suntem sustraşi de lucrurile de pe orizontală, cele exterioare. În cazul cursei de cai, suntem sustraşi de alţi oameni.

Nu poţi scăpa de probleme şi încercări. Dar poţi să te opui îndoielii. Fricii. Ispitei. Neprihănirii. Nu fi surprins de venirea problemelor. El îţiva purta de grijă, te va ajuta să ieşi! Cu ochii la El, e mult mai bine decât să trecem prin probleme singuri.

Izolarea e unealta nr. 1 a inamicului! Avem nevoie de comunitate. Priviţi la exemplul cu David şi Goliat. Este un exemplu pentru căile din care să alegem . Oamenii l-au văzut pe Goliat şi s-au speriat. Frica i-a controlat. Nu au răspuns fricilor, ţinându-le piept!  A venit atunci David şi a întrebat: „Care e problema?” El nu a lăsat ca frica celorlalţi să-i afecteze relaţia cu Dumnezeu, pe verticală.
Întrebare de pus nouă înşine este: aş prefera să fiu în cort cu fricoşii, sau pe câmpul de bătălie cu Dumnezeu?  David nu s-a îndoit de puterea Lui.

5) Încrede-te în harul lui Dumnezeu! (Filipeni 3:12-13, 2 Corinteni 3:18)
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: „Mă bizuiesc eu pe harul Lui?”

Păcatul are puterea să ne orbească până ajungem să nu mai ştim că suntem orbi. E mult mai greu să îţi dai seama de orbirea spirituală. Când eşti orb, tu crezi că ai ajuns unde trebuie. Slujim unui Mântuitor care nu va fi mulţumit până lucrarea Lui nu va fi completă. El ne-a dat, prin Duhul sfânt, puterea să facem faţă suferinţei, problema este însă: vrem noi să facem, dar nu conform scopurilor noastre, ci conform scopurilor Lui?

Să ne uităm acum la rugăciune:
O rugăciune cuprinde 3 părţi:

• „Doamne, sunt un om care are nevoie de harul Tău!
• Trimite-mi ajutoarele Tale
• Când faci asta, (când îmi trimiţi ajutoarele) deschide-mi urechile şi ochii, să accept ajutorul Tău! Prin Duhul Sfânt. Altfel, voi cădea în capcana de a-mi construi propria împărăție!”
  Suntem înfometați dupa pacea Lui, sau a noastră?

 

Ne punem, azi, oare, Aripi de drum, să pornim sa salvat propriile noastre vieţi?

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]