Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Dragă Femeie … Îţi scriu din dragoste. Pentru sufletul tău mare, pe care scrie, cu litere prea mici: Libertate!

Îţi scriu să ştii. Că te condamn pentru că ţi-ai uitat în poşeta aia veche, feminitatea. Ţi-ai îndesat-o în ultimul buzunar, şi-ai azvârlit cu poşeta asta peste timp. Ai crezut că s-a sfârşit cu suferinţa ta, şi ai găsit şi tu, în sfârşit, pacea. De mână cu el.

Îţi scriu pentru că nu (mai) ştii să fii tu însăţi! Te-ai transformat aşa, peste noapte, într-o spioană. Te-ai pus pe aflat adevăruri despre Făt Frumos. Să te ajute să-i arăţi că nu eşti proastă. Că tu valorezi mai mult ca celelalte. Cu siguranţa copilei ce credea în chibrit, pe timp de ploaie.

Draga mea, îţi scriu să te trezeşti din visul tău frumos, cu prinţi care iubesc femeile-spioane. Cărora li se aprind călcâiele la foc automat, abia după ce au văzut cât de deştepte sunt cele ce-şi vând timpul pentru un detectiv scump, plătit dintr-o feminitate ieftină.

Îţi scriu pentru că doare nebunia ta. Te-ai transformat într-un vampir. Sugi la iluzii, de vei mai trăi încă 10 vieţi de-acum înainte. În nebunia ta. Te minţi singură că eşti cea mai deşteaptă, pentru abilitatea de a afla adevăruri ieftine, la promoţie.

Speri naiv, că bărbatul frumos pe care-l spionezi zilnic, te va duce la altar când va vedea ce-a pierdut. Speri naiv că iubirea lui încă nespusă, te va ridica pe braţe şi te va duce într-o căsuţă mică, de lemn! La marginea lumii. Să trăiţi fericiţi, până la adânci bătrâneţi.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Parcă ţi-am mai spus că în nicio poveste nu spune „ÎMPREUNĂ”. Toate se termină la fel:

 „Şi-au trăi fericiţi, pân la adânci bătrâneţi.”

Au trăit, draga mea, dar separat. Şi cel mai tragic e că ea, se spune că a rămas privind în gol, după prinţul ei, repetându-i numele la infinit, şi îngânând într-una:

„Şi-au trăit fericiţi, pân la adânci bătrâneţi…!”

Şi azi o găsim pe holuri de spital – de nebuni, da!- întrebând obsesiv:

 „De ce nu m-a iubit?”

Îţi scriu, femeie cu litere mari, în speranţa că vei înţelege că femeia aceea îţi poartă numele. Nu mai e mult până te va confunda cu ea însăşi şi va veni să trăiască la tine în destin.

Vei deveni atunci o biată nebună, ce va încerca să salveze, singură, o iubire bolnavă. Una care a murit demult. Ori n-a fost niciodată…

Îţi scriu, femeie indecisă, să pleci. Să închizi uşa după tine, să ieşi în stradă, să urli vreo câteva luni, de dor şi nedreptate, şi să te vindeci apoi de ce n-a fost să fie.

Îţi scriu, nebună perfectă, să ştii că în lume există şi bărbaţi imperfecţi, cu suflet curat. Pe care nu trebuie să-i speli la putere maximă, să le iasă petele.

Îţi scriu, frumoasă nebună, să te uiţi o clipă în oglindă şi să-mi spui dacă merită să-ţi numeri ridurile, singură, pe vreme de iluzie dulce, în vreme ce el îşi pune Aripile de drum şi îţi numără orele până când ajunge trenul în gară.

Să plece pentru totdeauna, la alta.

Atât.

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]