Mă confrunt adesea cu furia. Ca femeie, ca terapeut, ca și copil adult al părinților mei, ca prietenă, clientă a unui terapeut, cetățean al Romaniei, și alte roluri pe care le dețin.

Mă confrunt cu furia, care e de fapt o emoție naturală și necesară creșterii și dezvoltării emoționale, dar pe care noi o vedem ca pe ceva negativ, ce nu avem voie să simțim. (Ce este greșit nu e furia în sine, ci un comportament disfuncțional pe care îl adoptăm din furie! Dar despre asta, într-un articol viitor!) De multe ori am fost furioasă de fapt pe mine și pe Dumnezeu. Încă mă lupt cu furia asta, chiar dacă viața mea s-a schimbat în bine în ultimii 4 ani.

 

Mulțumind, vei fi vindecat!

 

Decid să încep pe blog o serie de mesaje de mulțumire adresate celor care au pus cărămizi la propria mea vindecare, încurajandu-te și pe tine, suflet care mă citești, să mulțumești celor care ți-au fost alături pe drumul vindecării.

Am, de asemenea, și 3 cărți cadou, PUNE ULTIMA PIESĂ, pe care le ofer celor ce lasă un comentariu aici, pe blog, în care mulțumesc celor au ajutat la devenirea lor. (tăguindu-i, dacă au cont de Facebook)

Încep azi seria mulțumirilor cu persoana care a pus prima piatră la construirea transformării mele în persoana care sunt astăzi: Ben Mogoș, pastorul bisericii AGAPIA, din București.

Am ales să încep cu el pentru că dintr-o mulțumire a lui am luat decizia de a pune punct unei relații toxice în care eram atunci implicată. Punct care a adus după el multe virgule, și o viață în care azi găsesc împlinire, binecuvântări și bucurii.

“Mulțumesc, Doamne, pentru NU!” era subiectul predicii lui dintr-o duminică de vară. Cuvintele pe care le-a spus Ben atunci au lovit în mine ca un pumnal. Și prima mea reacție a fost furia. Îmi venea să-i strig în față: “Cine ești tu, să spui că Dumnezeu știe mai bine decât mine că o anumită cerință a mea nu e de împlinit, pentru că mi-ar aduce mai mult rău?”

M-am înfuriat pentru că mi se părea că vorbește în necunoștință de cauză, că e ușor pentru un om care are acasă o soție și un copil iubitori, să mă învețe pe mine să accept Nu-ul unui Dumnezeu care susține că mă iubește, dar nu-mi dă ce (cred că) am nevoie să supraviețuiesc.

M-am înfuriat apoi pe mine pentru furia față de Beni: “Cum îți permiți să te înfurii pe un om pus de Dumnezeu să învețe oamenii?” Plângeam fără să mă pot opri, lângă bărbatul care crezusem că îmi fusese dat de Dumnezeu să îmi fie alături toată viața. El îmi reproșa nervos în timpul acela că îl fac de râs cu plânsul meu de femeie care vrea să impresioneze biserica.

Plângeam de furie de fapt. De furie pe mine si pe pastorul care îmi cerea de fapt să fiu mulțumitoare pentru că Dumnezeu nu e de acord cu mine. Nu îmi dă înapoi iubirea celui care jurase că nu mă va părăsi niciodată…

Când, în timpul predicii, Ben a citat cuvintele unuia din cei mai de ajutor autori pe care îi citesc, C. Swindoll, am simțit că furia mea se transformă în înțelegere și iertare:

“E ușor pt noi să cântăm cum ce ne dă Tatăl ne arată dragostea Sa. Dar provocarea este să cântăm despre cum lucrurile pe care ni le ia ne arată dragostea Lui. De multe ori ne gândim la dragoste ca la ceva ce implică dăruire, și așa e, dar deseori deagostea implică a lua ceva celui iubit. Parte din exprimarea dragostei lui Dumnezeu pentru noi implică luarea acelor lucruri care nu ar cultiva planul Său de sfințenie pentru noi.”

Era pentru prima dată în viața mea când înțelegeam că NU-ul cuiva nu este egal cu distrugerea mea, ci poate avea ca și consecință schimbarea în bine a traiectoriei vieții mele.

Era prima dată când înțelegeam că propria-mi mamă mi-a vrut binele atunci când mi-a spus ferm: “Nu ieși din casă să pleci la omul care te-a adus in stadiul în care să mănânci cu lingurița, lovindu-te până te-a lăsat aproape inconștienta. Dacă pentru a nu pleca din casă trebuie să te leg de calorifer, asta voi face. Eu știu mai bine decât tine că îți poate distruge viața mai rău decât a făcut-o deja!”

A fost prima dată când am realizat că mama mi-a salvat viața spunând NU cererii mele de a ma lăsa să mă întorc, din frică, la abuzator. Dumnezeu să facă oare la fel? Să mă iubească oare atât de mult, ca ea?

Mă uitam la Ben Mogoș și îl vedeam în ceață. Lacrimile curgeau mereu și mereu, și din furie, am ajuns să simt nevoia să îl rog să mă îmbrățișeze cum își îmbrățișează copilul și să se roage si pentru mine cum se roagă pentru fiul lui. Pentru că eu nu aveam un tată care să se așeze pe genunchi și să ceară protecție peste viața mea.

Mă uitam la pastorul acela și mă întrebam de ce mie Dumnezeu nu mi-a dat un tată așa, care să mă învețe ce își învață acest om familia. Cu ce am greșit eu, să merit indiferența celorlalți? Unde e vina mea și cum puteam să mi-o răscumpăr? Și cui să cer iertare pentru alegerile pe care le făcusem?

Nu e ușor să te ierți. Nu e ușor nici să-ți ceri iertare, dar mai ales nu e ușor să accepți că uneori un NU înseamnă un DA pentru ieșirea ta din iad.

“Mulțumesc, Doamne, pentru NU!”, a devenit laitmotivul vieții mele. M-am întors acasă, de mână cu cel pe care îl ceream înapoi de la Dumnezeu, și pentru prima dată am simțit că nu era ceea ce aveam nevoie. Nu pentru că el era un om rău, ci pentru că amândoi aveam de învățat singuri lecțiile smereniei, ale iertării de sine si iertării altora, și mai ales ale iubirii de Dumnezeu.

Am plecat dintr-o relație toxică mulțumind omului Beni Mogoș pentru că fără să știe, a schimbat traseul vieții mele, în bine, pentru totdeauna.

Nu am avut curajul să îl rog să mă îmbrățișeze ca pe copilul lui, nici să se roage pentru mine, nici să mă ajute să renunț la omul din stânga mea. Sunt sigură că m-ar fi ajutat dacă ar fi știut zbaterea mea. Dar am ales să mă descurc cum pot. Aflasem însă că răspunsul era: NU! PENTRU CĂ EU, DUMNEZEU, ȘTIU MAI BINE DECÂT TINE CE AI NEVOIE, ȘI ALĂTURI DE CINE POȚI SĂ TE VINDECI DE NEIUBIRE.

Și aveam să aflu că “Mulțumesc, Doamne, pentru NU!”, îmi va da curajul să spun lumii întregi că sfârșitul unui drum nu înseamnă moarte, ci moartea celui ce ai fost, pentru a învia cel ce ai fost creat să devii!

Povestea drumului meu o scriu chiar acum într-o carte mărturie, dar înainte de a vă invita la lansarea ei, simt că e necesar să vă spun cum a început drumul ăsta, căruia omul Beni Mogoș i-a pus prima aripă.

Am găsit în acest om modelul unui tată pe care mi l-am dorit toată viața mea, al unui bărbat responsabil, pe care nu l-am ales niciodată, și care nu credeam că există (pentru că atunci când mănânci numai fructe acre, necoapte, și crezi că sunt de fapt coapte, e greu să înțelegi că maturitatea înseamnă dulceață!)și al unui om care arată smerenia, deși ar avea atâtea motive să ne privească de sus.

RĂSPUNSUL CARE DUCE LA VINDECARE VINE UNEORI PE NEPREGĂTITE

Am scris acest articol pentru ca tu, suflet care cauți vindecarea, să vezi că se poate ieși din coșmar! Să vezi că răspunsurile la frământările tale pot veni de la oameni de la care nu le ceri direct și nici nu te aștepți, și în momente în care nu ai fi crezut vreodată.

Am scris pentru ca tu să ai credința că poți găsi modele de viață în alți oameni decât cei din familia ta, din anturajul tău, din sufletul tău. Le poți găsi în oameni care nu te cunosc personal și pe care poate nu îi vei vedea niciodată personal. Dar îți pot deschide ochii pentru a vedea rețeta vindecării.

Nu vreau să înțelegi că omul care mie mi-a schimbat traiectoria vieții este perfect, sau că eu sunt un model de urmat. Și el are neajunsurile lui, ca și mine și ca tine. El este însă un om care a ales să împărtășească altora ceea ce a învățat, și eu sunt o dovadă că se poate trăi după o traumă. Sunt o dovadă, nu un model!

Mulțumesc, Beni Mogoș, pentru că în acea zi ai ales acel mesaj! Știu că nu a fost ales întâmplător, pentru că Dumnezeu știa clar cine avea atunci cea mai mare nevoie să îl audă: EU!

Și mai știu foarte sigur că mulțumirea în încercare și suferință este cea mai bună modalitate de a te vindeca pe tine însuți de neiubire și de neiertare de sine și de viață.

Mulțumesc, Ben, pentru că, deși mă lupt cu lipsa curajului de a-ți cere ajutor atunci când simt că nu mai e nici o cale de scăpare, deschiderea pe care o ai față de oameni mă ajută să cred că voi câștiga războiul cu mine însămi!

Iar ție, suflet care citești, îți mulțumesc pentru că vei strânge în inima ta speranța că un NU azi, poate însemna un DA devenirii, mâine.

Nu uita, lasă aici un comentariu cu mulțumirea către persoana căreia îi ești recunoscător, și participă la concursul prin care poți câștiga o carte PUNE ULTIMA PIESĂ!