Nu, amantele nu-s oameni! Sunt focare de…

Mi-a atras atenţia un”tratat de amantă”, din Catchy. Acesta.

L-am citit tristă. Dezamăgită de iluziile cumpărate scump, din colţul de suflet. Al bărbatului care poartă, scut între adevăr şi minciună, Seducţia.

Dureros de realist tratatul acesta. Dureros de feminin împachetat şi stilizat. Spuneam eu cândva, pe vremea când credeam în Iubiri la promoţie, că „un adevăr căruia îi pui fundiţă roşie nu încetează a fi adevăr.”

Cam aşa e treaba cu iubirile imperfecte, mascate  perfect. Tratatul începea cu o replică aparent aducătoare de toleranţă. Pentru tragediile cărora li se dau nume de miracole. „Fericire, „”Împlinire”, „Perfecţiune”, şi alte asemenea.

Spunea dintr-u început, parcă de frica unei eventuale răzgândiri, că „Amantele sunt tot oameni.”

Şi continua cu o întrebare, poate tocmai pentru că durerea e uneori prea mare să încapă într-un punct. Are nevoie de un semn de întrebare, să reziste răzbunărilor.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

„Nu-i aşa?”

Nu, nu-i aşa! Omul are un liber arbitru. Dat de Dumnezeu, să-şi conducă viaţa. Omul e cârmaciul propriei vieţi. Alegerile noastre ne transformă vieţile.

Şi omul ăsta, aşa frumos cum l-a creat Dumnezeu, uită de El, şi se aruncă în valuri, din dorinţa de a găsi fericirea. În altă parte decât în Eden. În Iad se trăieşte mai palpitant. Pare-se!

Cam aşa stă treaba cu amantele. Care nu, nu sunt oameni!

Sunt nişte focare de durere oarbă, de suferinţă crudă, pe care încearcă să o trateze cu chimicale. Aud la altele că s-au vindecat de singurătate trăind fericirea între cearşafuri mirosind a minciună, şi hoinărind pe cărări de munte cu bărbaţii altor femei, „nişte scorpii, nişte disperate care îşi îndeamnă bărbaţii să fugă în braţele lor”. Ale femeilor-pansament.

Amantele astea nu sunt oameni. Şi cel mai dur adevăr este acela că nu sunt curve, cum le mai numesc alţii. Sunt femei pentru care fericirea depinde de câte un el mereu indecis, mereu în căutare de (mai) frumos şi dragoste adevărată.

Nu sunt oameni, sunt pachete uşoare, în care se ascund comori prăfuite, învechite de-atâta galben ce-au strâns între pleoape.

Sunt femei-cufăr, în care domnii certaţi cu iubirea şi buni prieteni cu fluturaşii, îndeasă câte o pereche de „Te iubesc”-uri şi 3 perechi de promisiuni.

Sunt frumuseţi care nu şi-au descoperit încă valoarea în ceea ce sunt, şi cred că ea le este dată de ceea ce dau acestor „bieţi artişti”.

Amantele sunt acele „cârpe” ieftine pe care ei, artiştii perfect imperfecţi, le folosesc să-şi şteargă la ochi imaturitatea. Şi o fac cu atâta măiestrie, că le dau lor, femeilor frumoase, sentimentul că sunt de fapt, giuvaere.

Amantele nu sunt oameni, sunt „copaci fără pădure”.

Amantele nu-s oameni. Pe oameni îi iubim. Îi respectăm şi ne e dor de ei.

Ele sunt doar DORite. Atât.

Şi de mai aveţi ceva de adăugat … împărtăşiţi aici!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!