De ce plâng mamele?

Azi am fost în parc multe ore. La învăţat copilul să se exprime. Şi la acceptarea Nu-ului.

„Vreau să mă dau în maşinuţă încă o dată.”

„Nu se mai poate. Am decis împreună că va fi o singură dată, 10 minute. Ai avut de ales între 3 jocuri cu bani sau toţi banii îi cheltuim pe maşinuţe. Am cheltuit deja banii pentru azi. Nu mai avem.”

„Eu vreau acum.”

„Ştiu că vrei, dar a  fost decizia ta.”

„Sună pe mami.”

„De ce?”

„Să aducă bani.”

„Nu va veni mami să aducă bani pentru că noi am decis împreună ce să facem azi şi mami nu ne dă mai mult decât am decis deja. Marţea viitoare te dai de câte ori decidem atunci. Alege orice joc din parc, fără bani!”

Zis şi făcut. Se urcă „al meu” copil într-o maşinuţă de bebeluşi şi se porneşte pe negociat:

„Moni, ai bani în portofel?”

„Nu.”

Spune-i copilului tău cât de mult contează pentru tine și cum venirea lui pe lume ți-a transformat întreaga ta existența. Comandă AICI scrisoarea personalizată pentru copilul tău, pe care să i-o oferi atunci va putea înțelege lumea așa cum este ea.

„În geantă ai?”

„Nu.”

„Unde ai bani?”

„La bancă.”

„Mergem la bancă să luăm bani?”

„Nu.”

Şi acolo se rupe filmul… copilul tace şi mă întreabă:

„De ce plânge doamna?”

Îmi arată cu degetul o femeie frumoasă, însărcinată, care plângea. Pe bancă, lângă ea, un bărbat finuţ îmbrăcat, însă deloc drăguţ la vorbă:

„Spune-mi şi mie de ce? Proastă nu eşti, urâtă nu eşti, mâncare ştii să faci, de ce?”

„Nu ştiu”, răspunde femeia. Crezi că dacă mă întrebi de o sută de ori …

Copilul continuă: „Moni, de ce ţipă domnul?”

„Şşşşt!” spun cât pot de încet. „Domnul e nervos. Nu e frumos să deranjăm.” Îmi dau seama de aberaţia pe care o spun, dar mă blochez. Eram suficient de aproape încât să se audă vocea copilului, care, de altfel, striga mai tare ca bărbatul finuţ îmbrăcat.

„Şşşt! Să facem linişte!” spune puiul de om, ştiind din jocurile noastre că atunci când spunem „Şşşşşt!” trebuie să facem linişte, chiar şi dacă noi vrem să strigăm de bucurie!

„Hai să mergem la altă maşinuţă!”

„Eu vreau la asta!”

„Ok, atunci trebuie să faci linişte şi dacă vrei să mă întrebi ceva îmi spui la ureche. Ştttttt!”

„Moni, mergem să scoatem bani de la bancomat cu tati?”

Huh… a înţeles şi nu s-a enervat. Slavă Domnului, spun în gând. Şi reîncepem negocierea.

Vocea domnului urcă tot mai puternic, aud din noi „De ce”- uri unul după altul, dar atât. Bine că vorbea „ale meu” suficient încât să nu ascult fără să vreau ce se spunea în afara lor…

Să ne înţelegem: „DE CE”-urile erau strigate, restul era spus mai calm… mai încet …

Îmi vine să-l întreb şi eu pe domnul cu pricina „DE CE, domnule, ai decis să faci femeia asta să plângă în parc? Acasă nu are acelaşi farmec? Nu vezi câţi copii sunt aici?”

Tac, evident. Dar mă înfurii în sinea mea, chiar dacă sunt conştientă că motivul ţipetelor lui e doar de ai stiut. Nu-s acolo să judec, aşa că, printre explicaţiile pe care le am de dat copilului, mai bolborosesc în gând câte un „Doamne, nu vreau să mă înfurii. Tu ştii că nu suport să văd femei plângând în faţa bărbaţilor. Am plâns eu destul …”

Nu aud decât DE CE-uri preţ de câteva clipe, habar n-am câte. Oricum, suficiente încât să ajungă al meu copil la concluzia că nu se poate cu mine, şi tot ce poate face este să cedeze cu insistenţele de a mă vrăji să scot banii:) şi tot el mă face să întorc iară capul spre cuplul deloc tăcut:

„Moni, doamna şterge ochii. Oooo, îmi pare rău că plângi!” Pentru prima oară de când fac meseria asta, îmi doresc să-mi tacă omuleţul. Sau să nu ştie să exprime ce simte. 🙂 eu l-am învăţat să spună ce vede şi ce e necesar să spui în situaţii de acest fel, dar nu am ajuns aşa avansaţi, încât să învăţăm şi să nu spunem oricui. Aşa că, mândru nevoie mare de empatia lui, copilul continuă:

„Moni, nu mai plânge, doamna!” ( traducere: „Nu vreau să mai plângă doamna!”)

Femeia îşi şterge, într-adevăr, de zor, ochii, întoarsă de data asta, cu spatele la bărbatul finuţ. Nu observ detaliile, dar copilul, învăţat să detalieze tot, continuă: „Moni, a venit fetiţa!”

Într-adevăr, venise fetiţa cuplului, iar femeiea stătea cu spatele ca aceasta să nu îi vadă lacrimile! Se juca fetiţa asta cu tăticul, adică râdea la el în braţe. Îi confirm copilului venirea fetiţei şi bucuria că împărtăşeşte cu mine, şi când cred că se încheie discuţia, puiul meu de om adaugă:

„Fetiţa o îmbrăţişează pe mama. Să nu mai plângă!”

Mă uit din reflex. Aşa era, fetiţa o îmbrăţişa şi îi ştergea lacrimile. Nu ştiu dacă să îmi strâng copilul în braţe de bucurie, că într-un timp foarte scurt a reuşit să înveţe să îmi împărtăşească atâtea detalii, sau să mă întristez la situaţia asta …

Mi-aduc aminte de copilăria mea… când vedeam lacrimi mai mereu în ochii şi pe obrajii mamei. Mă doare subit sufletul şi îmi rog copilul să mergem la altă maşină.

„Nu, Moni, eu vreau la asta! Trebuie să plătim să meargă!”

Îmi vine în minte o idee: „Fii atent, uite acolo căluţii care se învârt! Ce zici, mergem să ne dăm în ei?”

„Da. Marţi mergem cu maşina, are Moni bani.”

Râd cu poftă de conexiunea lui, apoi plecăm la căluţi şi astfel scap de situaţie. De fapt, mint acum, oarecum. Fug de fapt, de mine, cea din copilărie. Nu suport durerea asta. Mă roade.

Nu mă gândesc la cuplul ăsta frumos … mă gândesc la copilul şi mai frumos ce l-au făcut împreună. Ca vina o poartă amândoi, ştim cu toţii, dar ce vină are copilul ăsta, să sufere din cauza lipsei lor de răbdare? Aceea de a ajunge acasă, în camera lor, să îşi reproşeze cât vor … cu sonorul la minim …

Am scris aşa, într-un foc, de durere ce încă mă apasă… situaţia asta spune ceva despre mine, ştiu!! Că nu m-am vindecat încă de copila din mine!

Dar … după ce îmi accept responsabilitatea de a vindeca rana mea, vă spun vouă, părinţi frumoşi:

Într-o zi, copilul ce vede lacrimile voastre, ce aude strigătele voastre, va fi adultul ce îşi va îneca amarul copilăriei în depresii, adicţii sau acte suicidare … de ce să-l pregătiţi aşa pentru viaţă?

Întreb şi eu aşa… cum i-aş fi întrebat pe ai mei cu ani în urmă …

Până aflu răspunsul la întrebare, îmi pun Aripi de Drum şi zbor în rugăciune… Dumnezeu ştie cel mai bine cum se vindecă sufletele fără de putere …

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !