Multe persoane trăiesc în relații de tip abuziv, mai ales în anumite medii sociale unde abuzul este oarecum tolerat. În România, din păcate nu ne putem mândri că avem o societate civilă care să condamne abuzul sub orice formă ar fi el. Copiii, de mici văd în jur exemple de adulți care nu-i respectă pe ceilalți și care nu respectă legile, care caută sub orice formă profitul material sau moral, văd manifestări de discriminare sexuală sau etnică, văd violență, intoleranță și individualism extrem. Toate aceste manifestări sunt de fapt forme de abuz direct sau indirect asupra semenilor noștri.

În interiorul familiilor, aceste scheme sunt adesea reproduse, făcând parte dintr-o așa zisă normalitate, acceptată tacit de toți ca fiind un fel de lege nescrisă.

 

          Educația, familia și abuzul

 

De câte ori nu am auzit de exemplu, referitor la educarea copiiilor: ʺBătaia e ruptă din raiʺ.  De câte ori nu am auzit sau nu am zis și noi la rândul nostru: ʺCopiii trebuie să-i asculte și sa-i respecte pe parinți!ʺ, fără să ne punem întrebarea dacă noi îi respectăm, dacă noi ne respectăm între noi, dacă noi ne ascultăm și ținem cont cu adevărat unii de alții. De câte ori nu am ridicat vocea la copii, nu le-am spus lucruri jignitoare, ironice, umilitoare. Pentru că așa am vazut și noi, pentru că așa am fost crescuți și educați la rândul nostru.

În sistemul educațional, din păcate, sunt proliferate o multitudine de forme de abuz, începând cu proastele condiții de muncă și de salarizare ale profesorilor. Să nu uităm că o persoană abuzată tinde să devină la rândul ei abuzatoare pentru alții care sunt în poziție de inferioritate față de ea.

Fetele sunt educate de mici ca atunci când se vor căsători să fie supuse față de bărbatul lor, să tacă și să accepte, să nu se revolte, chipurile pentru a nu destrăma familia și pentru a le oferi copiilor lor o familie așa-zis unită. Ipocrizie mai mare nici că există, după părerea mea. O familie nefericită, care nu crează un cadru sănătos din punct de vedere afectiv, un cadru securizant emoțional pentru cei doi parteneri și pentru copiii lor, nu are cum să fie o familie unită. Copiii proveniți dintr-o astfel de familie nu reușesc să se construiască sănătos din punct de vedere psihic și emoțional, mai ales dacă în jurul lor nu au exemple solide de echilibru și de normalitate în ce privește relațiile interpersonale.

                        În societate

 

Societatea de azi din România, cu exemplele ei nenumărate de bărbați  îmbogățiți peste noapte și de femei care se folosesc de aspectul lor fizic pentru a intra în grațiile lor, nu poate sub nici o formă să încurajeze relațiile echilibrate, normale, de la egal la egal între bărbați și femei.

Lipsa de educație, dorința de câștig material rapid și fără efort încurajează abuzul și ideea subtilă că nu e nici o problemă dacă profităm de alții.

 

                                          În cuplu

Abuzul este, din păcate, mult prea frecvent în relațiile de cuplu din anumite societăți (printre care, după cum am văzut societatea de azi din România).

 

Abuzul fizic este o manifestare violentă, dramatică. Este ușor de recunoscut și ar trebui stopat de la primele semne. Dar din păcate există multe victime care nu vor sau nu știu cum să-i pună capăt. Absența unei reacții adaptate din partea victimei nu face decât să-l încurajeze și mai mult pe agresor în manifestările lui violente.

 

Abuzul psihic (sau emoțional) este mult mai dificil de recunoscut, deși consecințele lui, pe termen lung, sunt poate chiar mai grave decât ale abuzului fizic. Mai ales că, fiind atât de răspândit și de tolerat în interiorul familiilor, ca și în societate, e perceput ca o normalitate, ca un mod de viață. Ca și în cazul abuzului fizic, absența unui răspuns adecvat din partea victimei poate să accentueze manifestările violente (emoțional) ale agresorului.  Se intră astfel într-un cerc vicios adesea greu de recunoscut ca atare de către cei doi parteneri, din care ulterior e foarte greu de ieșit.

De multe ori cele doua tipuri de abuz coexistă, uneori de la început. Alteori inițial e prezent doar abuzul emoțional, iar cu timpul se adaugă violențele fizice.

 

                     Consecințele unui mediu abuziv asupra copiilor

 

Din păcate, un mediu familial de acest tip duce la o perpetuare a comportamentului abuziv sau victimizator deoarece inevitabil transmite acest tipar copiilor. În  consecință, abuzul e reprodus de copiii noștri, care tind să se identifice la vârsta adultă fie cu abuzatorul, fie cu victima. Acest tipar este și va continua să fie transmis din generație în generație ca un fel de moștenire de familie, cu consecințe nefaste atât la nivel micro (în interiorul cercului familial) cât și la nivel macro (în societate, în relațiile interpersonale sau profesionale).

 

Copiii proveniți dintr-un asemenea mediu pot prezenta la vârsta adultă diverse tulburări de relaționare: vor avea probabil o serie de eșecuri sentimentale, le va fi greu să se adapteze unui mediu profesional mai exigent, vor avea dificultați în a se integra în societate. Să nu mai vorbim de problemele legate de construirea identității sau a personalității: pot deveni persoane extrem de timide, dependente, anxioase, cu o stimă de sine redusă. Sau, din contră, pot dezvolta o personalitate de tip manipulator sau narcisist, vor profita emoțional sau material de cei din jur. Nici una din variante nu e de dorit.

De aceea, după părerea mea, este necesar ca fiecare dintre noi să facă tot ce-i stă în putere în sensul readucerii echilibrului și normalității în relațiile interumane în general și în particular în relațiile intrafamiliale, femei-bărbați, părinți-copii.

O conștientizare a acestui fenomen, o recunoaștere de la primele semne și o luare de poziție constantă și susținută din partea fiecăruia dintre noi pot face ca, încet-încet, lucrurile să se amelioreze, să devenim mai fericiți și mai echilibrați psihic, și în consecință să putem să creștem generații de copii mai fericiți și mai ʺsănătoși relaționalʺ.

 

Ce putem face pentru a stopa abuzul, pentru a ieși din cercul vicios al abuzului intrafamilial, pentru a nu deveni și noi, la rândul nostru, abuzatori? Promit să revin curând cu un articol în acest sens.

Ariana Simon

Dacă vrei să ajuţi şi altfel femeile care trăiesc în lanţuri, te rog ca pe lângă alăturarea în grupul NU EŞTI SINGUR PE LUME,  să îmi scrii AICI povestea ta, cum ai reuşit să scapi de calvar, (sub nume real sau sub anonimat) .

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!