Povestea lui Cristian Ciobanu, Romania Next Top Trainer 2016

Cristian Ciobanu, antrenor de fitness a acceptat invitaţia mea de a ne vorbi despre lupta noastră cea de toate zilele cu kilogramele în plus. Pentru că ştiu pe propria-mi piele cât de implicat este în vieţile oamenilor, vă invit să aflaţi povestea din spatele poveştii unei victorii.

Cristian, despre tine vrem să ştim. De unde vii şi un’ te duci? Şi dacă ai ceva planuri de părăsit în curând România, având în vedere că în ţara noastră, tot ce e bun zboară departe? 🙂

Am crescut la tara langa Giurgiu, iar in clasa a 3-a m-am mutat impreuna cu mama in oras unde am locuit pana in 2012.

La vremea aceea nu imi placea Bucurestiul din cauza aglomeratiei, agitatiei si, posibil, din cauza fricii de schimbare dar am facut acest pas, iar acum Bucurestiul este “acasa”.

Nu ma vad locuind in alt oras si nu am planuri pentru a pleca din tara.

Consider ca sunt suficiente posibilitati pentru a avea o cariera de success.

Din punctul meu de vedere, succesul nu este neaparat legat de un anumit oras sau tara ci de ambitie si munca.

Care este povestea din spatele scenei? Cine a fost Cristian Ciobanu înainte de Bodyshape, şi de ce este acum antrenor de fitness?

Inainte de fitness a fost Politia :).

Am lucrat 6 ani in MAI in cadrul IPJ Giurgiu dar in 2011 am demisionat deoarece nu mai vedeam nici un viitor pentrru mine in aceasta profesie.

Sunt de parere ca fiecare om trebuie sa lupte pentru fericirea sa, motiv pentru care am luat aceasta decizie.

M-am intrebat: ”Ce imi place sa fac?” si primul raspuns a fost: SPORT.

Am decis sa fac cursul de Instructor Fitness care a fost urmat de cursurile de Personal Trainer, Formator si Tehnician Nutritionist, apoi am absolvit si Facultatea de Educatie Fizica si Sport-Kinetoterapie si Motricitate Speciala.

In prezent  pot spune ca am antrenat sute de oameni, in special persoane care si-au dorit sa slabeasca dar si persoane care au ajuns chiar sa participe la concursuri de Culturism sau Bikini, cum este cazul sotiei mele, Mihaela.

Cred ca mare parte din aceste persoane s-au regasit in povestea mea, cu atat mai mult cu cat, inainte de a demisiona din politie, eram o persoana supraponderala.

Ideea de a participa la concursuri a venit dupa cativa ani in care am profesat ca instructor.

In 2016 am participat la campionatele nationale de Bodybuilding Classic si Culturism unde am obtinut medalia de argint la faza zonala si bronz la faza nationala.

De asemenea, am fost desemnat de catre revista Men`s Health, Romania`s Next Top Trainer-Antrenorul Anului 2016.

Diplomele apar azi ca ciupercile după ploaie. Cea de antrenor e tot mai uşor de câştigat. De aceea te rog să ne dezvălui care trebuie să fie calităţişe unui antrenor real? 🙂

Meseria de antrenor este una frumoasa, plina de satisfactii.

Tinand cont ca este o meserie care, in cazul meu, este aleasa din pasiune si placere, sunt zile in care nu simti ca muncesti.

Nu vreau sa se inteleaga gresit, nu exista antrenor bun, cu rezultate, care sa nu fi muncit pe branci dar la finalul zilei de lucru sunt alte satisfactii decat cele pe care le gasim(sau nu)la un job obisnuit.

Din pacate scolile care formeaza antrenori produc pe banda rulanta, motiv pentru care, personal, recomand unui om care apeleaza la un instructor de fitness sa nu aleaga in functie de diploma(este doar un carton colorat) ci in functie de rezultatele acelui antrenor.

Un antrenor bun trebuie sa tina cont de scopul persoanei cu care lucreaza, starea de sanatate a acestuia, trebuie sa antreneze intrun mediu si mod placut pentru ca ultimul lucru de care oamenii au nevoie este inca un motiv de stres.

Un antrenor bun trebuie sa aibă, de asemenea, cunostinte de nutritie si sa fie si un bun psiholog.

Recomandă-ne o şcoală de antrenori unde se pot forma specialişti care să ne ajute cu adevărat.

Personal, toate cursurile pe care le-am absolvit au fost organizate de ABC Fitness School si ii recomand din inima pentru ca mie mi-au schimbat viata, la propriu.

Activitatea fizica are un rol crucial in dezvoltarea fizica si mentala.

Fara a intra in detalii inutile, din punct de vedere fizic, sportul ne ajuta la mentinerea unei greutati corporale optime, tonifiaza musculatura, scade riscul de boli precum bolile cardiovasculare sau diabetul de tip 2.

In acelasi timp, persoanele care fac sport sunt mai energice, mai putin stresate, iar toate aceste lucruri se rasfrang asupra tuturor aspectelor vietii.

Am putea afirma, deci, ca persoanele care fac sport constant sunt mai fericite.

Ce ne recomandă Cristian Ciobanu, Romania Next Top Trainer 2016

Spune-ne cum ar trebui să arate un jurnal alimentar corect?

Un jurnal alimentar corect ar trebui sa contina, in primul rand, alimente de calitate.

Lista de cumparaturi ar trebui sa contina proteina (atat animala cat si vegetala), legume (cat mai variate dar obligatoriu si legume verzi), grasimi precum nuci, migdale, caju, avocado, ulei de in sau de masline si carbohidrati precum orez, cartofi albi sau dulci, fructe.

Ar trebui ca oamenii sa consume cel putin 3 mese pe zi  care sa contina Proteina+Legume+Grasimi, iar la masa post-antrenament, grasimile vor fi inlocuite de carbohidrati.

Putem introduce si gustari intre mese, cum ar fi: fructe, portii mici de oleaginoase sau, de ce nu, inca o masa care sa respecte principiile de mai sus.

O astfel de alimentatie ne asigura toti nutrientii de care avem nevoie, asigurand proteina si carbohidratii pentru tonifierea muschilor, vitamine si minerale pentru buna functionare a organismului, fibre si enzime pentru digestie.

De asemenea, hidratarea este foarte importanta.

Recomand 1 litru de apa/25 kg-corp.

Ce ne spui despre zahăr, de ce nu este bun pentru organism şi cu ce ar trebui să îl înlocuim?

Zaharul este principalul responsabil pentru kilogramele in plus si pentru multe boli precum boli cardiovasculare sau diabet.

Practic, in momentul in care mancam zahar, organismul produce insulina.

Cu cat mancam mai mult, cu atat corpul produce mai multa insulina.Din pacare, chiar daca aportul de zahar ramane la fel in fiecare zi, corpul va produce din ce in ce mai multa  pentru ca sensibilitatea la insulina scade.

Care este solutia si cu ce inlocuim zaharul?

Solutia este sa mancam zahar mai rar (o data pe saptamana) pentru ca astfel scadem mult riscul de boli si ingrasare.

Nu putem inlocui zaharul. Se poate trai (chiar mult mai bine) fara zahar.

Daca inlocuim zaharul cu miere, de exemplu, avantajul este ca vom consuma ceva natural, neprocesat, dar efectul asupra corpului din punct de vedere al ingrasarii este aproximativ acelasi.

Zaharul de care organismul are nevoie se obtine prin adoptarea unui stil de viata/stil alimentar precum cel prezentat mai sus.

Odihna, bat-o vina! La BodyShape puneşi foarte mult accent pe câteva elemente esenţiale, dintre care şi odihna. Care sunt acestea şi ce rol are fiecare dintre ele?

Daca ar fi sa inventam ecuatia vietii sanatoase, aceasta ar fi:

I-odihna

II-alimentatie sanatoasa

III-sport

Asadar, odihna este pe primul loc.

Un adult ar trebui sa doarma minim 7 ore pe noapte pentru a putea duce o viata sanatoasa.

Daca nu v-am convins inca, lipsa odihnei duce la acumularea de tesut adipos. 🙂

Ţii un seminar despre mâncatul emoţional. Ajută-ne, te rog, să îl înţelegem şi cum să-l stăpânim.

Toate persoanele mananca emotional.

Fie ca mananca atunci cand sunt suparate, nervoase sau obosite, fie ca mananca atunci cand sunt la film sau la o petrecere pentru a-si amplifica starea de bine, tot mancat emotional se numeste.

Cheia este sa gasim acea radacina a problemei, acel  “intrerupator “ care declanseaza mancatul emotional si sa il intelegem.

In clipa in care am identificat si am inteles problema, este mai usor sa tinem in frau mancatul emotional.

Recomand ca in acele clipe sa inlocuim mancatul cu o alta activitate care ne face placere: citit, plimbare, un film bun… antrenament.

Cum ne afectează alcoolul sănătatea, şi cât avem voie să bem, pentru a ne păstra sănătoşi?

Cand vorbim de alcool, vorbim de ficat.

Zilnic ficatul nostru este bombardat cu toxine fie din alimente procesate, cofeina, tigari sau medicamente, iar acesta se lupta sa elimine aceste toxine, lasand eliminarea grasimii (de care tot ficatul este responsabil) la final.
Alcoolul este perceput tot ca o toxina, motiv pentru care, consumul excesiv de alcool dauneaza, pe termen lung, sanatatii.

Nimenu nu poate spune ce cantitate de alcool poate fi consumata, pentru ca fiecare om este unic.

Cu siguranta un pahar ocazional nu ne pune in pericol iminent sanatatea.

Cum ajungem la tine? Pentru sănătate zic, altfel ştim că eşti luat de Mihaela Ciobanu 🙂

Cei interesati ma pot urmari pe pagina personala de facebook: Cristian Ciobanu.

De asemenea, impreuna cu sotia mea, Mihaela, administrez pagina de Facebook  M&C Sports&Nutrition si un blog: MCFITSTORY.BLOGSPOT.COM unde, aproape zilnic, postam informatii utile despre antrenament si alimentatie.

Mulţumim, Cristian, pentru informaţiile oferite şi aşteptăm să te clonezi cumva! 🙂

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !

Comments
  • Diana
    Răspunde

    Un articol foarte bun.
    Din pacate foarte multe persoane nu inteleg importante dietei si cea a sportului. Mai rau de atat, exista si o categorie de oameni vor sa slabeasca folosind pastile de slabit si alte minuni, insa fara macar sa se gandeasca la dieta sau la sport.

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!
taticilor nu va mai trimiteti baietii