Cum am învăţat evlavia

Cum am învăţat evlavia

Am citit de curând cartea “Înalta chemare a femeii”, de Elizabeth George, şi m-am întors în trecut, pe genunchi. Am scris ieri despre Botez, aici, şi probabil nu întâmplător azi am simţit nevoia să continuu cu subiectul “evalvia femeii”. Căci pentru mine, maturizarea a început după botez. Înainte de a decide să mă predau lui Dumnezeu, a fost momentul de trezire. Adevărata luptă a început însă, după ce am trecut pragul:). Şi va dura, cu siguranţă, toată viaţa.

Mi-am adus aminte, citind-o pe Elizabeth, de Monica de acum 3 ani. A fost dureros chiar şi după atâţia ani, să revăd cu ochii minţii, femeia care nu realiza greşelile pe care le făcea. A fost greu să mă uit la cea care-am fost, şi să revăd chipul îmbătrânit de griji şi frici, dar bine fardat cu zâmbete prefăcute. Să creadă lumea că mi-e bine.

Dar pentru că am un Mântuitor perfect, am trecut de la moarte la viaţă în câteva clipe, când am auzit vocea caldă a binecuvântării: “El a spălat totul. Şi azi nu mai trebuie să cureţi ce-a fost.”

Împărtăşesc cu voi azi, ceea ce am învăţat în cei 3 ani, de când m-am născut a doua oară:).

“Comportamentul nostru reverenţios, evlavios, trebuie să includă atât obiceiurile pe care le avem, cât şi alcătuirea minţii şi trupului nostru, înglobând nu doar mişcările trupului, ci şi expresia feţei, ceea ce spunem şi ceea ce lăsăm nespus.” (Elizabeth George)

Mie mi-a fost greu. Şi, dacă crezi cumva că ţie nu îţi va fi, dă-mi voie să te asigur că te înşeli. Dă-mi voie să te previn: nici o schimbare nu e uşoară. Iar când vine vorba de păcat… dulceaţa lui e atât de aducătoare de dependenţă, că n-ai cum să nu simţi până în măduva oaselor lipsa gustului său. Când mi-am întors faţa de la lume, la Dumnezeu, m-am simţit searbădă. Mi-aduc aminte că m-am plecat pe genunchi şi am cerut, plângând:

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

“Doamne, dacă va trebui să rupi fiecare părticică din mine, pentru a mă schimba, fă-o! Mi-e frică de schimbare şi mai ales mi-e frică de lipsa de gust a mâncării pe care Tu mi-o dai acum. Pare fără sare şi fără piper. Dar ştiu că nu-i aşa. Dă-mi Tu puterea să nu mă opresc niciodată, oricât de ademenitor ar fi un somn în braţele păcatului!”

Şi-a durut fiecare rupere. Ce-am învăţat a fost asta:

!) Că trebuie să iau decizia de a mă concentra deliberat asupra lui Dumnezeu, prin a-mi redirecţiona gândurile de la versurile melodiilor de dragoste care mă târau în trecut, ori de la amintirile iubirilor greşite pe care le-am îmbrăţişat, din nevoia disperată de iubire, pe care nu aveam habar că numai la Dumnezeu o pot găsi. Şi să le înlocuiesc cu cântări care Îl aveau în centru pe El şi cu imagini ale unui viitor în braţele Celui care m-a salvat.

2) Că trebuie să memorez versete din Scriptură, pentru a lupta cu ispitele care curgeau una după alta, doar-doar m-oi întoarce la vechile hotare: “Eşti pierdută, cine te va mai iubi vreodată, când ai greşit atât de mult? Dumnezeu nu există, e doar o plăsmuire a ta din clipele astea în care suferi. Degeaba te rogi, vei rămâne singură toată viaţa, căci nimeni nu va avea încredere în tine, dintre creştini. Eşti murdară, ei sunt curaţi!”

3) Că trebuie să stabilesc o disciplină zilnică de citire a Scripturii, căci altfel voi cădea din nou. Nu a fost uşor, şi nici acum nu e, dar a trebuit să-mi repet mereu adevărul că Dumnezeu nu va îngădui niciodată să fiu ispitită, fără să-mi pregătească şi uneltele de ieşire din acea ispită.

4) Că trebuie să împărtăşesc altora mărturia mea. Acesta a fost şi motivul pentru care există acest blog. M-am luptat 3 ani cu gândurile. M-am împotrivit 3 ani, pentru că Îi spuneam mereu Domnului: “Nu sunt nimeni să îi învăţ pe alţii. Ce dacă am experienţă cu copii de peste 11 ani, sunt alţii mult mai buni ca mine! Cum să vorbesc eu altor femei despre credinţă, când eu am fost în mocirlă 28 de ani?” Şi multe alte gânduri negre. Până când am renunţat să mai ascult de ele, am mai trecut printr-un iad:). Acela al minciunii că SUNT UN NIMENI. M-au ajutat studiul biblic “Viaţa condusă de scopuri”, al lui Rick Warren şi cuvintele unui păstor din Statele Unite: “Monica, înainte ca oamenii să citească Biblia, ei îţi citesc viaţa.” Ele m-au trezit, dar Dumnezeu mi-a dat tăria să trec la acţiune.

5) Că trebuie să vorbesc despre oameni de bine. Voi scrie un articol despre bârfă cât de curând, însă acum mă rezum la a vă spune că înainte să fiu creştină, habar nu aveam ce înseamnă de fapt bârfa. Credeam că nu fac nici un rău dacă vorbesc despre cineva care nu e prezent, în faţa altcuiva. Şi nu de bine, ci de cât de rău, de slab, de nedemn, etc este acel cineva. Habar nu aveam că dragostea de aproapele înseamnă să mă rog pentru călăuzire ori de câte ori eram nedreptăţită sau jignită de cineva.

6) Că am nevoie de rugăciune constantă, pentru a primi înţelepciunea de a împlini Scopul Său în viaţa mea. Şi scopul Său s-ar putea să nu se potrivească deloc cu al meu, iar atunci ispita se triplează:). Şi cum pot s-o biruiesc, dacă nu pe genunchi? Cum credeţi că am reuşit să o rup cu trecutul, cu oamenii de acolo, cu mândria şi cu orgoliile mele de a fi “femeie de carieră care nu va permite niciodată unui bărbat să îmi ceară să-l slujesc” ? Ori cu teama că nu sunt perfectă în ceea ce priveşte jobul meu, şi atunci e mai simplu să stau în umbră, decât să ajut părinţi, să îşi ajute copiii?

7) Că am nevoie de modele în viaţa mea, pentru a putea învăţa ce înseamnă evlavia. Am decis într-o zi, după luni de zile de hoinărit, 🙂 să încep terapia personală cu un consilier creştin. Terapeuta mea îmi este cel mai bun model de evlavie. Am înţeles, cu ajutorul ei, că  am nevoie de modele sănătoase de feminitate, pentru a putea să învăţ să trec prin viaţă şi să las o urmă, nu un nume. Nu o reputaţie, ci o faptă.

sursa video: Youtube

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]