Cele 3 faze ale Infidelităţii şi cum le gestionezi

Când ai fost trădat, simţi că întregul tău sistem de valori a fost dereglat, că ai intrat într-un subsol din care ţi-e imposibil să mai ieşi şi că întreaga ta viaţă se opreşte la litera I.

Specialiştii spun că există 3 faze prin care trece fiecare persoană care a descoperit infidelitatea partenerului. Vreau să ţi le prezint, pentru a vedea că nu eşti singurul-singura care trece prin aceste etape, şi a nu cădea pradă vinovăţiei sau a răzbunării.

  • Carousselul
  • Monitorizarea
  • Reclădirea încrederii
  1. Carousselul: senzaţia aceea de „Îl iubesc şi-l urăsc în acelaşi timp!”. În această fază te poţi simţi confuz, plin de vinovăţie sau furie atât faţă de partener, cât şi faţă de tine însăţi. Întrebări ca: „Ce are ea şi nu am eu?”, „Cum de nu mi-am dat seama?”, „Mai pot avea vreodată încredere în el, dacă îl iert?”, etc, vor duce la agitaţie, la dorinţa de a renunţa la relaţie sau din contră, la a lupta pentru relaţie, la depresie sau la dorinţa de a afla cât mai multe detalii despre tot, fără să îţi dai seama că asta îţi va otrăvi sufletul.

Pot exista dorinţe de a recuceri partenerul, deşi s-ar putea să descoperi că eşti singurul care investeşte în relaţie. Poţi asista la îndepărtarea partenerului din ce în ce mai mult, atâta timp cât i-ai spus că ştii despre infidelitate, căci îşi dă seama că acum fructul este interzis, şi atunci s-ar putea să dorească să îşi întâlnească amanta şi mai des.

E perioada în care poţi începe o serie de discuţii, urmate de negocieri, ţipete, certuri, ameninţări, mituiri. Iar în plan personal interesul pentru muncă scade, plângi foarte uşor, te retragi din anturaj, uneori de ruşine, slăbeşti şi-sau te odihneşti mult mai puţin.

  1.  2. Monitorizarea: După ce a trecut etapa de confuzie şi furie, urmează monitorizarea, în care, deşi emoţiile fluctuează, sunt mai domoale. Amândoi se poate să fiţi mai liniştiţi şi mai încrezători că se poate schimba ceva.

Vorbesc acum de cazul în care partenerul care a trădat doreşte să rămână în relaţie. Dacă nu, a insista tu, nu este soluţia cea mai bună, pentru simplul motiv că dragoste cu sila nu se poate, şi a te înjosi în faţa cuiva nu te face mai demn de iubit, ci mai demn de milă. Iar mila nu este o emoţie care să ţină un partener lângă tine o veşnicie, purtându-ţi în acelaşi timp şi respect.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

  1. 3. Reclădirea încrederii: este faza în care ambii decid că pentru a continua relaţia, trebuie să-şi asume fiecare responsabilitatea atât pentru trecut, cât şi pentru prezent şi viitor. Decid să lucreze la descoperirea motivelor care au dus la infidelitate, spre a putea preveni în viitor o posibilă recădere. Este etapa în care decid să se ierte, să reia comunicarea şi să continue să-şi construiască o căsnicie solidă.

Pare imposibil? S-ar putea, însă atâta timp cât ambii îşi asumă tot ce fac, cu siguranţă există o soluţie. Ce vreau să mai spun este că, în cazul în care eşti cel trădat, îţi sugerez să te întorci NUMAI atunci când partenerul tău ţi-a dovedit că face orice pentru a se schimba: şi-a cerut iertare, merge la consiliere, şi cel mai important, a renunţat la relaţia de adulter.

Dacă acest articol ţi-a fost util, împărtăşeşte-l şi cu prietenii tăi! 🙂

 Sursa foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!