n-a fost odată ca niciodată,

iar dacă ar fi, nu s-ar povesti, cu siguranţă!

E!

La timpul prezent, dar unul care se formează din viitor. O ciudăţenie de frază, despărţită în propoziţii fără predicate şi cuvinte de legătură. Pe care, oricâtă gramatică ai şti, nu ai cum  s-o analizezi.

E împărţirea la 2 a dorinţei mele spuse şi repetate de atâtea ori câte 2, de a iubi pe viaţă şi pe moarte, din inimă şi din Mine. Acelaşi om. Acelaşi el.

O dată ca niciodată.

De a râde nu în hohote, ci în note muzicale; de a plânge nu de dor, ci de cât DOR secundele fără el.

De a naşte greu iubire uşoară, într-o secundă, pentru totdeauna.

N-a fost odată ca niciodată.

 E, ca acum.

Nu iubire care zboară, ci zbor care iubeşte.

Nu sub clar de lună, ci lună în zbor clar de Iubire.

Nu de mână cu el, ci ÎN mână cu el!

În pumn încleştat, printre degete răsfirate de dorinţă fără împlinire.

Iar el, cel mai iubit dintre pământeni. Nu pentru că e iubit de mine, ci pentru că pământenii…

aiurea!

Degeaba încerc să schimb motivul!

De fapt e pentru că… eu nu iubesc pământeşte.

Ci doar pământeni!

 

2011

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!