Specialişii spun că experienţele din copilărie au impact direct asupra modului în care iubim, ca adulţi. Adică, dacă în copilărie am avut parte de părinţi care ne-au arătat o iubire puternică, vom şti să ne iubim şi noi, pe noi înşine, şi să dezvoltăm relaţii sănătoase cu cei din jurul nostru, inclusiv cu persoanele de sex opus.

Dacă, însă, în copilărie am fost abuzaţi sau neglijaţi, avem tendinţa să iubim imatur (“Te iubesc pentru că am nevoie de tine!”) sau infantil (“Te iubtesc pentru că mă iubeşti!”)

Brenda Schaeffer, psihoterapeut specializat în tratamentul adicţiilor, ne spune că oamenii aflaţi în relaţii adictive fac următoarele :

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]
  1. Se simt mistuiţi: Gândesc pe principiul: “Nu pot trăi fără tine!” Îşi amână sau anulează dezvoltarea propriei personalităţi, pentru a se concentra pe împlinirea nevoilor celuilalt.
  2. Au dificultăţi în stabilirea graniţelor Eului: îşi pierd identitatea pentru a se apropia de cealaltă persoană
  3. Au tendinţe masochiste: Unul din parteneri dăruieşte mai mult decât celălalt, şi e de acord bucuros s-o facă, până acolo încât poate accepta abuzul.
  4. Renunţă greu la relaţii abuzive: rămân în aceste relaţii, din frica de singurătate.
  5. Le e teamă de riscuri, schimbări şi necunoscut: de teama despărţirii, care ar aduce schimbare în viaţa lor, (deşi în bine!) rămân sau se întorc repetat la abuzatori
  6. Experimentează o creştere individuală insuficientă: stagnează, pentru că dedică tot timpul grijii faţă de relaţie, în detrimentul autorealizării.
  7. Au dificultăţi în experiementarea intimităţii reale: refuză să fie vulnerabili în faţa celuilalt, şi susceptibili la a fi răniţi şi dezamăgiţi
  8. Joacă jocuri psihologice: îşi asumă roluri ca: victimă, agresor sau persecutor.
  9. Dăruiesc pentru a primi ceva în schimb: “Dacă voi face ce trebuie, voi obţine ceea ce doresc!” Exemplu: Dacă voi fi gospodina care îşi doreşte, nu mă va părăsi!
  10. Încearcă să îi schimbe pe ceilalţi: încearcă să-şi mascheze nerealizările şi spaimele, prin încercarea de a-i schimba pe ceilalţi. Exemplu: Dacă tu ai munci mai puţin, nu aş mai ajunge în faţa laptopului, uitându-mă la pornografie!
  11. Au nevoie de ceilalţi pentru a se simţi împliniţi, iar gândul pierderii le provoacă o asemenea anxietate, că, fie ajung victime, fie ajung agresori. “Mai bine aceept să fiu bătută, decât să nu-l mai am!- Mai bine o omor, decît să trăiesc fără ea!”
  12. Caută soluţii în afara lor: pun pe seama altora, propria lor fericire: “Dacă aş avea o relaţie, nu m-aş mai masturba! sau: Până la urmă, va vedea cît de mult valorez şi se va schimba!”
  13. Pretind şi aşteaptă dragoste necondiţionată: vor să primească ceea ce nu au primit în copilărie, sau ceea ce ar putea să-şi ofere singuri. Iubirea necondiţionată ne poate fi oferită NUMAI de către părinţi. Dacă nu am avut parte de ea, nu este datoria partenerului să ne-o ofere.
  14. Refuză sau abundă de implicare: “Eu îmi văd de treaba mea, şi tu de a ta, pe principiul FRIENDS WITH BENEFITS!”, sau se implică în mod abuziv în viaţa celuilalt: “Eşti a mea, faci ce-ţi spun eu!”
  15. Aşteaptă de la alţii recunoaştere şi apreciere: dacă o relaţia se sfârşeşte, asociază pierderea acelei persoane cu pierderea stimei de sine şi devalorizarea. Exemplu: “Dacă nu am pe cine să iubesc, nu sunt nimic!”
  16. Se tem să nu fie abandonaţi când au loc despărţiri de rutină: se simt abandonaţi şi dacă partenerul pleacă pentru câteva ore de lângă ei, fiindu-le teamă că nu se va mai întoarce.
  17. Recrează sentimente negative familiare: gol, vinovăţie, depresie, respingere, anxietate, furie, stimă de sine scăzută.
  18. Îşi doresc apropierea, deşi se tem de ea: “Dacă mă voi îndrăgosti din nou, aş putea să sufăr, ca în trecut!”
  19. Încearcă să “repare” sentimentele celorlalţi: îşi asumă responsabilitatea stării de bine a celuilalt. Exemplu: “Eu trebuie să îl fac să se simtă bine, după moartea mamei sale. E datoria mea să-l scot din depresie!”
  20. Joacă jocuri de putere, prin care îi manipulează pe ceilalţi. Exemplu: “Ai făcut bine, dar fără mine nu ai fi reuşit!”
[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!