Azi am fost să cumpăr un cadou pentru o femeie frumoasă si puternică. Mai puternică decât si-ar putea imagina cineva. S-a luptat cu cancerul la numai 21 de ani si a învins. Atâta determinare n-am văzut în viața mea. Atât de aproape. Poate vă voi povesti într-o zi despre ea…
Acum vreau să vă spun despre iubirea de sine. Despre Dumnezeu si despre adevărata împlinire.
Am decis să-mi cumpăr si eu o brățară. De obicei de fiecare dată când cumpăr cuiva un cadou, îmi iau si mie.
De ce?
Pentru că merit. Pentru că asteptarea “până vine ziua mea/până vine Anul Nou/să-mi ia mama/până apare Fat Frumos” , pentru mine e amuzantă. Nu cred că îmi va oferi ea așteptarea, mai mult decât dezamăgire. Si dacă are cine să-mi ia, de ce as asteapta? Iubirea de sine este si despre ce faci pentru tine. Nu doar despre ce înveți despre tine.
Andy Szekely zicea într-un workshop că noi, oamenii, suntem obişnuiţi să cumpărăm obiecte, nu experiențe. E trist, dar despre asta voi scrie un articol separat.
Pentru mine, brățară aceasta e experiență. Îmi va aminti de fiecare dată când o voi purta, că e despre putere. Despre determinare si feminitate. Învățate de la femeia frumoasă despre care v-am spus la început.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Vînzătoarea a pus brățara cadou intr-o cutiuță frumoasă, si a plecat apoi după ceva. Am crezut că va lua o punguta de cadou. S-a întors însă cu altă cutiuță. Mi-am dat seama că o va pune si pe a mea în altă cutiuță si am vrut să -i spun să nu se mai deranjeze. Însă parcă mi-a citit gândurile : “Dacă e cadou, atunci cadou să fie! Meritati!” Am lacrimat.
Are dreptate. Merităm, femei frumoase! Așteptarea de a primi de la altcineva spune despre faptul că avem impresia că fericirea si împlinirea noastră depind de bărbatul iubit. De părinții nostri. De prietenii nostri.
Gresit si dureros.
Nu uitați, nimeni nu ne poate iubi dacă noi însine nu ne iubim întâi.
Să mă iubesc pe mine m-a învățat Dumnezeu. Să nu mă simt egoistă pentru asta, m-a învățat tot El.
Slavă Lui că am reusit, la 30 de ani, să FIU.  Si să mă accept asa cum sunt.
Nu trebuie să astepti până la 30 :), însă. Devino cea mai bună variantă a ta cât mai repede!
Dacă ai o poveste asemănătoare, te invit să o împărtășești cu mine! Avem nevoie de exemple în viața noastră! Fii unul din ele!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici!

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!