Am fost lovită. Și am tăcut 12 ani! Povestea reală a uneia dintre miliardele de femei abuzate

Am văzut moartea cu ochii și umilința cu pumnii încleștati.
Azi am decis să îmi spun povestea pentru că e singurul pas pe care îl mai am de făcut pentru vindecarea mea. Și pasul ăsta este ajutorarea altora. Dumnezeu nu m-a scos din iad ca eu să tac. Să mă bucur de viața în libertate de acum și să îmi văd de drumul meu.

Dumnezeu îmi cere să vorbesc. Să vorbesc pentru voi, mămici frumoase. Să vă spun că se poate și că nu sunteți singure. Nici singurele…

Am trăit în IAD și Dumnezeu m-a salvat

Povestea mea a început când aveam 18 ani. L-am cunoscut pe Mirc la 17 ani și 6 luni. M-am întâlnit cu el pe 13 februarie, exact la o zi după ziua mea. M-am îndrăgostit nebunește pentru că părea cel care îmi poate împlini nevoia de iubire. Calm, blând, cu sufletul cald și mereu atent la nevoile mele.
Îmi spunea că mă iubește sincer și pentru totdeauna. Îmi gătea, mă ducea pe brațe chiar și până la ușa toaletei, susținând că merit să fiu tratată ca o prințesă. Dragostea vieții lui.

Stăteam în Băilești. Un orășel unde am învățat suferința de mică. Nedreptăți și ignoranță. El părea că mă va salva din toate.
El stătea în Craiova. Acesta este al doilea motiv pentru care  vreau să mă implic în campania Ralucăi. Pentru că exact în orașul ăsta eu am trăit suferința și umilința în cel mai sângeros mod.

Valea Roșie. Cartierul – blestem. Locul unde am născut iluzii și mi-am ucis feminitatea

Vin în Craiova rar. Am oameni dragi acolo, dar mă zguduie încă amintirile.
Evit de fiecare dată Valea Roșie. Pentru că îmi sângereaza încă inima. Încă îi simt respirația în ceafă și încă îi văd briceagul îndreptat spre gâtul meu. Încă aud: “Pot să fie ultimele tale clipe. Te pot face bucăți. Te arunc într-o crescătorie de porci și nimeni nu va da de tine vreodată.” 

Povestea mea întreagă o veți citi cândva în cartea mărturie pe care o scriu. Se scrie greu. Pentru că e aproape imposibil să alergi cu sângele șiroind.
Am umplut cabinetul unei terapeute de lacrimi. I l-am inundat de strigăte de durere. Mi-au trebuit zeci de ore de vorbit despre traume, și 12 ani de tăcere.
Am căutat în fiecare bărbat de după despărțire, ce n-am primit de la bărbatul care nu m-a lovit. M-a transformat într-o umbră… N-am găsit niciodată. Pentru că nu eram vindecată. Pentru că involuntar, îmi alegeam bărbați pe care să-i salvez. Cărora să le împlinesc nevoi. Și sfârșeam abuzată din nou. De data asta nu fizic sau sexual, ci financiar și emoțional.

Îmi spuneam mereu: “Măcar ăsta nu mă bate!” 

Și așa ajungeam din nou să mă învârt în cercul codependenței, acceptând bărbați adulterini, dependenți de pornografie, de alcool ori de propriile mame. Care mă foloseau pentru a-și împlini nevoile, fără să-mi ofere ceva în schimb.
Înainte cu 2 luni de bacalaureat, Valea Roșie a devenit la propriu închisoare. Am fost ținută în apartamentul său cu 3 camere, sub amenințare. Mi-au fost lăsate cheile pe birou și mi s-a dat libertatea:

”Poți pleca oricând, te poți duce la poliție, dar știi ce va urma. Am relații la secția de aici. Nimeni nu te va crede. Vei fi vândută ca prostituată, vei fi bătută și schingiuită până vei implora sexul în locul bătăilor. Pentru că asta te va distruge psihic. Bătaia trece, dar umilințele îndurate de violuri repetate nu se vor vindeca niciodată.”

Și am ales: să rămân în casa aia cu miros de sânge, să mă omoare, dacă va vrea, decât să fiu vândută ca și bucată de carne care îi va aduce lui bani.
Am scăpat dupa 1 săptămână. Nu știu cum l-a oprit Dumnezeu să nu mă omoare și să nu ajungă închis. M-a trimis acasă într-o dimineață, cu fața tumefiata și cu corpul plin de vânătăi. Promițându-i că mă întorc când îmi trec urmele. Îi era silă de mine așa.

Am ajuns acasă la mama. Mi-a dat să mănânc cu lingurița 3 săptămâni. Am refuzat, din frică, să merg la medicina legală. Și să-l denunț. Mă amenința zilnic, apoi, dupa vreo 2 luni, s-a oprit. Am crezut că s-a terminat. Dar în ziua bacalaureatului, mi-a dat mesaj. “Succes!” 

Teroarea a venit iar. Mă amenințase că la ultima probă de bac mă va răpi, să nu ajung să fac vreo facultate. Să stau la mâna lui toată viața.
Nu mă întrebați cum am luat 9.45 la examen. Am învățat în ultimele 2 săptămâni. Atunci au trecut vânătăile. Încă durea corpul. Profesorii nu știau. Probabil povestea aceasta îi va înspăimânta. Probabil îi va face mai empatici și mai conștienți că în spatele râsului unei fete de 18 ani, se poate ascunde o dramă. Una care îi va mutila sufletul pentru totdeauna.

Voi continua povestea. În curând, tot pe blog, pe scurt. Pentru că nu meritați, mămici frumoase, nimic din ce trăiți!
Eu nu am un copil cu el. Slavă Domnului că nu mai suferă un suflet nevinovat.
Eu am renunțat la el doar când m-am gândit la un copil. La ce va vedea el într-o familie în care mama e călcată în picioare, la propriu.

Încă tremur de frica unei căsnicii, de frica exploatării emoționale și financiare

Dragi mămici, azi sunt terapeut de familie și cuplu și psihopedagog. Susțin familiile. Copiii cu dizabilități, în special pe cei cu autism, și cuplurile care cred în iubirea adevărată.
Dar, mai presus de toate, Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru că El m-a salvat. M-a binecuvântat cu un bărbat care mă iubește cu dragostea lui Dumnezeu. Dar cu toată iubirea lui, eu încă tremur de frica unei căsnicii, de frica exploatării emoționale și financiare.

Cicatricile vor rămâne pentru totdeauna. Un terapeut te ajută. Un soț iubitor te ajută. Dar niciunul nu poate trăi în locul tău umilința. Frica. Groaza și nedreptatea.
Poți rescrie povestea vieții tale, mămică frumoasă, nimic nu e imposibil! Dar nu uita: cu cât suporți mai mult, cu atât vei fi mai greu de vindecat! Iar copilul tău, mai afectat de alegerea ta!
Nu ești singură, mami! Știu că ți-e frică! Dar numai vorbind și plecând, vei ajuta ca generația de mâine să fie frumoasă, ca sufletul tău!

Să creștem adulți responsabili și cu dragoste față de semenii lor!
Mami, eu și Raluca suntem aici! Poți apela oricând la noi, folosind formularul de  AICI pentru ajutor! Vom încerca să facem orice pentru ca tu să îți crești copilul în siguranță!
Iar ție, dragă Craiovă, îți doresc să crești frumos și să ne dai mămici sănătoase, puternice și curajoase!
Și bărbați responsabili, empatici și iubitori!

Fac un apel către Poliția română, pentru implicare și empatie față de victimele violenței domestice!
Vă rog fierbinte, nu le mai condamnați pe femeile care rămân în aceste relații abuzive, motivand că le place! Nu, nu le place, ci aleg răul pe care-l cred mai puțin grav în detrimentul celui pe care-l văd ca fiind mai mare!

Craiova, te rog să primești strigătul meu ca o chemare la ajutor pentru o Oltenie frumoasă. Și Eternă Terranovă.
Iar tu, Românie frumoasă, fii alături de femei! Ele dau viață, și nimeni pe lumea asta nu are dreptul să le-o ia!
Iar voi, oameni frumoși care citiți povestea mea, susțineți campania #NuEstiSingurPeLume!

Dacă articolele mele îți sunt de ajutor, te încurajez să ajuți cu un SHARE pentru ca ele să ajungă la cât mai multe persoane, să dai un like paginii Învață.Crede.Iubește , să te abonezi la canalul meu de Youtube,AICI și să te înscrii în grupul NU EȘTI SINGUR PE LUME, aici !