Adio. Dar… ? Spunem ADIO atât de uşor uneori, că pare că nici n-am trăit împreună. Doar ne-am lovit unul de altul, în mall, când ne grăbeam să prindem loc la garderobă…

Ne asemănăm cu 2 străini care-şi beau cafeaua într-o benzinărie, umăr lângă umăr, şi pleacă apoi fără aşteptări. Ba parcă ei sunt mai însufleţiţi. Măcar se privesc în ochi…

Noi mai ales ochii ni-i evităm, la despărţire. Căci ştim că ei spun cele mai frumoase poveşti. Pictează cele mai dureroase amintiri şi dezbracă cele mai banale cuvinte. Şi le îmbracă într-o mare iubire.

Ne spunem ADIO ca la semafor: “E verde! Treci!” Îl spunem de parcă am fi noi cei ce schimbăm culorile vieţii celui de lângă noi. De parcă el n-ar avea dreptul la roşu, la gri ori la negru. Şi-atât de simplu ni se pare să ne întoarcem apoi, să spunem “Îmi pare rău, am revenit…”, că uităm durerea din ochii celui ce-a plâns. Ori nici n-am avut timp s-o observăm. Căci mai preocupaţi am fost de propria durere. Ori plecare. Ori inimă

Atâtea vieţi ni se pare că ne-a dat Dumnezeu, că am avea timp de întors. De plătit, de cumpărat ori de trăit.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

De fapt… n-avem nimic. E totul al Celui pe care nu-L recunoaştem ca autoritate. Al Celui pe care Îl ignorăm şi-L dispreţuim. Pentru simplul fapt că se numeşte Singur, Dumnezeu.

N-avem nimic. Nici măcar viaţă. Fără El, nu suntem nici măcar nimicuri.

Suntem numai fluturi fără aripi. Drumuri fără căi. Oameni fără siguranţa zilei de mâine. Suntem numere fără matematică. Şi-o simplă notă fără portativ.

-Şi o cheie scumpă, într-o lume prea ieftină, fără uşi! Îmi şopteşte un glas necunoscut, ce-şi poartă în mâini inima străpunsă de-o cheie pe care n-a mai găsit-o niciodată…

Susă foto: Google

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]

Leave a Comment

0
error: Acest continut este protejat !!