La masă, domnilor bucureşteni! :) - Monica Zincă

La masă, domnilor bucureşteni

Curs EFT. Terapia centrată pe emoții, adică.
După ore frumoase petrecute în prezența Rebeccai Jorgensen, (despre care voi scrie altădată), plecăm la masa de prânz.
Colega mea, Sandra, ne propune un loc unde mănâncă iubitul ei:).
Nu sunt pretențioasă la mâncare sau localuri, am mâncat în tot felul de tot felul:). Iubirea m-a dus SI pe peronuri de gări, unde am avut cea mai bună înfruptare. Nu că era făcută in cuptoare fermecate. Ci că avea gustul iubirii mele. Bifate greşit. Nu uitați!!
Asa că purced la drum:).

Intrăm într -o clădire simplă, care nu spune multe.

Spune-i ALTFEL „Te iubesc!”. Fă-i un cadou de neuitat: o fărâmă din sufletul tău transpusă în cuvinte. Comandă AICI povestea voastră de dragoste personalizată!

Mi se dă o lecţie perfeectă de viaţă: apatenţele înşală! Da, mai abitir decât bărbaţii! 🙂
Intru într-un loc cu slove. Ce altceva să -mi mai doresc? 🙂 Aripile mele de drum sunt nu doar acceptate aici, ci si expuse, spre zbor!
Mă simt acasă. După mult timp, mă simt acasă.
Acasă, să ne înțelegem, pentru mine, este orice loc unde îmi vibrează inima.
Eu sunt călătorul care a avut nevoie de aripi tocmai pentru că obosise să meargă.:)
Am făcut o afacere tare bună cu ele, nu-i aşa?:)
Eu sunt mereu cu inima în bagaje. M-am mutat de peste 15 ori in 11 ani :).
Acasă mă simt printre cărți. Să fie clar! Si cărțile astea se pot citi si pe pereți, da?

🙂
Mă uit în jur. Linişte. Bun simț. Nimeni nu țipă. Nimeni nu se grăbeşte şi nu se împinge în față. Mă întreb dacă nu am ajuns cumva, cu aripile mele, prin altă țară :).
În România, linişte la “împinge tava” ?
Da!! Aici văd pentru prima oară iubirea îmbinată cu mâncarea. Fluturi în stomac, mai exact, nu?

Comand în aceeaşi linişte. Întrebări puse discret, fără ţipete, fără “Haideţi, doamnă, o dată!” Personal care explică la fel de discret: “Aceea o puteţi comanda separat! Dar aveţi garnitura inclusă. Spuneţi-mi de care doriţi. Avem … ” Mulţumesc frumos şi mă îndrept spre casă.

“Se poate cu cardul? Nu ştiu dacă am bani suficienţi!” (pe cuvânt că nu aveam habar daca imi ajung, mi-am amintit exact atunci că tocmai cumpărasem în drum spre curs ceva şi se putea să …)

“Găsim soluţii. Staţi liniştită, dacă nu aveţi. Există bancomate…”. Un domn la fel de calm, reuşeşte la fel de discret ca şi colegele dumnealui, să îmi alunge teama. Şi, cel mai important, ZÂMBEŞTE! Măi să fie, zic, aici s-a răsturnat carul cu bun simţ? De asta n-or mai fi rămas să ducă şi prin centrul Bucureştiului?

Mâncăm. La oamenii ăştia mâncarea e la fel de liniştită ca ei, se pare:). Deşi timpul nu ne permite, fug să fac câteva poze. Da, să vă arăt! E prea simplu să fie minciună, credeţi-mă! Şi cum simplitatea mă caracterizează, n-am cum să n-o împărtăşesc!

Nu vă uitaţi la dezordinea de pe masa noastră, asta nu e inclusă în meniul lor! Noi, terapeuţii, (în formare!) n-avem răbdare cu lucrurile. Numai cu oamenii. Şi nici timp de dichisit:). Nici nu ne aşezăm ca la poză:). Suntem aşa, mai defecţi.

La oamenii ăştia, e curăţenie, nene, nu glumă! Zici că ai nimerit într-o firmă de Cleaning, nu alta! Mă întreb unde or ascunde magicienii care strâng după noi. Ce ne mai cade din greşală, zic! 🙂

Dar cred că de fapt, românii nu sunt chiar aşa neghiobi cum par. Eu cred că românii imită, frate! Ce văd la stăpân aia fac! Apăi cum să arunc pe jos, dacă oamenii ăştia pe tine te pun pe rană? A lor! 🙂

Mă plimb puţin printre lume şi fac poza asta, că prea mi-e dragă! Ce-or fi zis mâncăcioşii:)? Că sunt venită de la coada vacii, şi n-am văzut niciodată “împinge tava”? Şi-oi confunda localul ăsta cu vreun restaurant de 7 stele? (Acum, între noi fie vorba, nu că n-aş fi venită de acolo, că am crescut cu lapte de la ea. Muls de bunica. Şi-acum îi simt mirosul!)

dar mă gândesc că e ciudat să vezi una mică (adicătelea yo!) că pozează una-alta p-acilea.

Ne trezim c-o doamnă la masa noastră. “Bună ziua, dvs. sunteţi de la …? (n-am reţinut numele firmei)”

“Nu.”

“Mă scuzaţi, vroiam să îi întreb dacă au primit mâncarea şi cum este. Tot întreb care sunt. Dar pentru dvs, cum a fost?”

“Foarte bună!” răspundem.

Măi să fie, zic, la oamenii ăştia se plătesc cursuri de omenie cumva? 🙂 Că n-am văzut interes la nici un “împinge tava”, din partea personalului.

Hai să vă zic de ce tot spun “împinge tava!” Că exact asta e, pe cuvânt! Nu vorbesc de nu-ş ce restaurantul de fiţe. Mă gândesc să le propun să ţinem un curs de “Discret Speaking” domnilor din centru, să înveţe şi domniile lor bunele maniere, că p-acolo nu prea s-a auzit de fineţuri. Să-mi fie cu iertare, sunt olteancă, mai directă aşa.

Aşa că, fără praz în paporniţă, mă duc la toaletă. Ca tot omu.

Poza e făcută în grabă, dar sper că se vede curăţenia şi bunul gust! Aveţi cuvântul meu că totul avea iz de frumos. Mai că regret că n-am un praz să las acolo un miros, să văd cât de repede îl dizolvă :). (acum, tot între noi fie zise, prazul e de la mama lui, naturelle, deci s-ar putea să-i bat la miros!) 🙂

Acum, că tot v-am făcut poftă de mâncare, 🙂 vă poftesc afară! Hai, gata! Mâncarăţi destul, domniţelor! 4 zile, cât ţine cursul, eu zic să mâncaţi cât puteţi duce, că e mană cerească, nu vă mai întâlniţi voi cu bunul gust prin centru-de-centru! Faceţi apoi un abonament la fiţo-sală în megaCentru să daţi jos!

Sau, mă gândesc acum, ia să-i intreb yo mâine pe dumnealor de nu vor să-şi extindă afacerea şi la niscaiva sport! Că e de făcut după aşa servire! N-ai cum să nu mănânci, că … n-ai cum!

Gata cu laudele, că am treabă, cum îi stă bine olteanului. Vorba aceea: “Stă oleacă, mai mănâncă, dar … şi pleacă!”