5 motive pentru care L-am ales pe Dumnezeu

5 motive pentru care L-am ales pe Dumnezeu
Când îţi trăieşti viaţa pe şinele trenului, ai impresia că Dumnezeu te-a blestemat. Că cel mai bun lucru ar fi să vină trenul ăla mai repede şi să scapi de tot. Adică de NIMICUL DIN TINE!
Am fost un copil credincios. Vorbeam cu Dumnezeu când eram mică. Îl rugam să mă iubească, pentru toată neiubirea ce o primeam. Îl rugam să aibă grijă de mine, pentru toate clipele în care trebuia să mă descurc singură. Îl rugam să îmi arate cum să trăiesc singură, într-o lume plină.
Când am crescut însă mare, şi am întâlnit oameni cu care mă simţeam valoroasă, am încetat să mai vorbesc cu El. Acum aveam cu cine…
Am crescut şi mai mare, şi am întâlnit şi mai mulţi oameni. Şi am avut tot mai puţină nevoie de El, căci se găsea câte cineva de fiecare dată să mă asculte.
Până într-o zi, când am înţeles că bucuria adevărată nu are nimic în comun cu mulţimea. Că nu turma mă va mântui, ci Dumnezeul pe care L-am părăsit…
Am 5 motive pentru care L-am ales, după ani în care am rătăcit prin lume, flămândă, nesigură, neiubită, nerespectată, întunecată.
5 nevoie pe care mi le-a împlinit, exact când eu am devenit sigură că NIMENI, NICIODATĂ, nu-mi va oferi nimic. Pentru că … nu merit!

1) Nevoile fiziologice şi de siguranţă: am fost foarte speriată ani la rând de ideea că neavând o familie bogată, o să vină o zi în care nu voi mai avea ce să mănânc sau cu ce să-mi plătesc chiria. Au fost multe momente asemenea, dar întotdeauna, chiar când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, găseam soluţii.
Matei, 6:25, spune: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrană, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?”
A nu se înţelege greşit acest verset, Nu spune Dumnezeu să stăm pur şi simplu, aşteptând mană cerească. Ar fi un păcat să nu ne folosim darurile date de El, şi să trăim de azi pe mâine. Dar am înţeles că fricile mele nu aveau nimic în comun cu realitatea: mă speriam de multe ori de gânduri care niciodată nu se concretizau.
Am înţeles că El mă iubeşte atât de mult, încât, şi de aş trăi fără apă şi mâncare, o perioadă, El ştie motivul pentru care mă trece prin acea încercare.

[ulp id=’PJaB4tHW4igmAbCt’]

2) Nevoile de iubire şi aparteneţă: A fost greu cu ideea de familie. Mi-am dorit una. A mea, în afară de cea biologică. Mi-am dorit să am soţul meu, copiii mei. Despre asta voi scrie altădată, dar ce vreau să vă spun acum este că am înţeles că frica mea de a nu fi „în rândul lumii” nu avea nimic de a face cu planul lui Dumnezeu. El ştie mult mai bine ca mine de ce a îngăduit atâtea dureri. De ce am bifat greşit iubiri care m-au sfâşiat. Azi sunt bine, cu tot cu singurătatea asta pe care multă lume o condamnă.
Despre sexualitate e mult de spus, şi, cu sigurnaţă voi vorbi într-un articol. Dar ce vreau să ştiţi este că această nevoie nu este vitală! Dacă în urmă cu ceva ani credeam că voi avea toate bolile de pe pământ în cazul unei vieţi sexuale inexistente, azi ştiu că Dumnezeu are control în toate. Şi credeţi-mă, dacă ai o viaţă sexuală activă şi nu te îmbolnăveşti de la abstinenţă, 🙂 (cum ni se spune acum!) şi dă peste tine o maşină … nu e nici o diferenţă!
E mult de spus aici, tocmai de aceea mă rezum la a vă spune că iubirea şi sexualitatea în cuplu nu sunt cele care vor garanta viaţa voastră veşnică! Ce garantează asta este credinţa într-un Mântuitor care va judeca altfel decât o fac cei mai buni judecători ai timpurilor noastre!

3) Stima: Şi aici e greu. Cunosc oameni care cred că noi, creştinii, suntem nişte cârpe cu care Dumnezeu şterge pe jos, căruia „Îi pupaţi tălpile că nu aveţi încredere în voi. Dumnezeu ăsta vă face să vă înjosiţi, să staţi în genunchi, să vă umiliţi!”
E trist să auzi asta, ca şi creştin. Dumnezeu ne-a creat unici, El. Deci vrea de la noi unicitate şi respect faţă de noi înşine. El ne-a creat, şi dacă noi nu ne respectăm pe noi înşine, Îi aducem Lui o mare jignire: nu iubim creaţia lui. Noi suntem lucrarea unor Mâini perfecte, unor mâini de Dumnezeu. El mi-a împlinit nevoia de valorizare, ajutându-mă să întâlnesc oameni care mi-au arătat că sunt importantă, pentru simplul fapt că sunt creaţia Sa, nu pentru cât de frumoasă, deşteaptă şi cuminte sunt:).
Am nevoie de respectul celorlalţi oameni, ca şi tine, însă Dumnezeu m-a învăţat că dacă nu o primesc de la toţi, nu înseamnă că sunt defectă. Am de lucrat la mine, cum toţi avem, căci toţi suntem păcătoşi, însă nu sunt „scoasă din folosinţă” pentru că alţii mă resping, mă jignesc sau mă urăsc. Am învăţat că la El găsesc tot sprijinul de care am nevoie, căci El a fost crucificat. El a fost umilit, El nu a fost respectat. El ştie ce simt eu. Tot ce am de făcut este să mă încred în ce a spus El: „Te iubesc cu o iubire veşnică!” (Ieremia 31:3)
Ultima nevoie, cea de 4) Dezvoltare de sine, e cea cu care m-am luptat cel mai mult. Nu am înţeles mulţi ani de ce m-am născut. Nu pricepeam ce rost am pe lumea asta, dacă nimeni nu mă vroia. Adică nu mă vroia aşa cum eram. Toată lumea vroia să schimbe ceva la mine. Nu că aş fi perfectă, dar nevoia de acceptare necondiţionată e vitală, pentru oricine. Dacă nu mă crezi, gândeşte-te cum te simţi dacă iubitul tău îţi spune: „Te iubesc. Dar dacă spargi farfuria, se duce iubirea mea. Te iubesc, dar dacă te îmbolnăveşti, nu mai pot fi cu tine!”
Ce zici? Cum te-ai simţi?
Am înţeles după multe lupte şi multe îngenuncheri, că nevoia mea de a fi recunoscută pentru ceea ce sunt nu va fi niciodată mai împlinită decât atunci când voi avea curajul să mă prezint lumii aşa cum sunt, dar cu dorinţa şi lupta mea de schimbare în bine.

Acest blog a început tocmai în clipa în care am înţeles pentru prima dată că Dumnezeu mi-a dat în viaţa asta tot ce i-am cerut.

Aşa greşit cum am cerut, m-a făcut să văd consecinţele propriilor cereri şi acţiuni.
Aşadar, am decis să îmi folosesc cel mai frumos dar pe care El mi l-a dat, acesta de a scrie, să spun lumii mărturia mea. Să spun lumii că se poate, oricât de plin de noroi ai fi, să te cureţi. Pentru că El te va face mai alb ca neaua.
„Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada!”
(Ps.51:7)
Cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost că viaţa mi-a fost dată pentru a aduce glorie lui Dumnezeu. Şi pentru NIMIC altceva!

[ulp id=’C8fFaJbxUq9DpQpZ’]